Rugaciunea Sfintei Rita

(Sfânta făcătoare de minuni imposibile –  22 mai)  Sfanta Rita din Cascia (1381-1457)

Sub povara durerilor şi a încercărilor, alerg la tine, o Sfântă Rita, care eşti numită Sfânta imposibilului, la tine vin cu mare încredere ca să ma ajuţi în necazul de faţă (se spune necazul).

Te rog, eliberează-mi inima de focul încercărilor, căci pretutindeni e înconjurată de strâmtoare.

Ia-mă sub ocrotirea dragostei tale şi opreşte izvorul lacrimilor mele, căci toată oboseala mea a fost zadarnică.

Pentru a-mi câştiga numai o rază de mângâiere mă încredinţez ţie (se spune necazul).

 O, tu Sfântă Rita, care eşti avocata cazurilor disperate şi grave, nu este posibil ca numai eu să nu fiu ascultat(ă) şi să nu găsesc la tine mângâiere şi ajutor.

 Tu îi ajuţi pe toţi cei care aleargă cu încredere la tine.

Ascultă-mă şi pe mine şi împlineşte-mi cererea, atât de miraculos cum numai tu ştii să o faci.

Învredniceşte-mă şi pe mine a-ţi cânta imnul tău de laudă, de mulţumire şi de recunoştinţă.

O, Sfântă Rita, ştiu că păcatele mele sunt piedica împlinirii cererii mele, de aceea te rog, o Sfânta Rita, cere de la Atotputernicul Dumnezeu harul unei sfinte spovedanii, cu o părere de rău perfectă şi o hotărâre sinceră de îndreptare.

Ajută-mă să obţin de la Iisus, iertarea păcatelor mele şi aşa, prin mijlocirea ta, o Sfânta Rita, împlinirea cererii mele.

Ca drept recunoştinţă, voi răspândi evlavia faţă de tine tuturor sufletelor disperate şi necăjite.

În tine îmi pun toată încrederea mea, Sfântă Rita, roagă-te pentru mine acum şi pururi şi-n vecii vecilor.

Amin Amin Amin

Se spune de 3 ori  Tatăl Nostru, Bucură-te Marie şi Slavă Tatălui.

Bucură-te, Marie, cea plină de har !

Domnul este cu tine: binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, Isus.

Sfântă Marie, Maică a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre.

Amin !

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.

Amin !

Novenă care se face 9 sau 15 zile consecutiv sau în zilele de joi.

Link original: http://sfantaritadecascia.blogspot.ro/p/rugaciune-in-cinstea-sfintei-rita.html?spref=fb

About *Dida Aurelia* Lumină și Iubire

EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina Aurie EU SUNT TOT CEEA CE EU SUNT AUM AUM AUM
Acest articol a fost publicat în Rugaciuni și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Rugaciunea Sfintei Rita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s