Mama

Poezii inchinate Mamei,  scrise de

Vasile David

Mamei

Când lacrimile ţi se topesc
De doruri în năframă,
Atunci, la tine mă gândesc
Cu drag, iubită mamă.
Când ochii tăi privesc la cer
În semnul Trinităţii,
Atunci, din colţul meu stingher
Mă rog Eternităţii…
Când inima-ţi tresaltă lin
De-alean sau mângâiere,
Atunci, evlavios mă-nchin
Să n-ai nici o durere.
Când sufletul ţi-e întristat
Și junghiul iar te ţine,
Atuncea, eu nu m-am rugat
La Domnul pentru tine.
Când dorurile au trecut
În vise, fericite,
Atunci, din depărtări sărut
A’ tale mâini muncite.

Mama draga

Mi te asemui cu un corp ceresc
Ce-a luminat umbra de om din mine,
Azi, mamă dragă, eu îți mulțumesc
Că mi-ai făcut în viață numai bine.

Pierdut prin lume cânt și rătăcesc
Cu inima ascunsă-ntr-un grăunte,
Vreau, mamă dragă, să îți mulțumesc
Și iartă-mă de cuta de pe frunte.

Mă mistuie mustrări, păreri de rău,
Căci n-am făcut mai multe pentru tine,
Mi-e tare dor de suflețelul tău,
Că mi-ai făcut în viață numai bine.

Și dacă, uneori, te-am supărat
Cu ale mele-obrăznicii mărunte,
Chiar dac-am fost un neastâmpărat,
Săruturi pun pe tâmplele-ți cărunte.

Mama

Privesc la mama … e batrana
Si tanar nu mai sunt nici eu …
Tot ce era usor odata
Acum ii pare-atat de greu.
Vad ochii ei plini de iubire
Privind la mine osteniti,
Simt pasii ei odata sprinteni
Cum calca greu si obositi.
Incerc ades s-o prind cu bratul
Si-n mersul ei s-o ocrotesc,
Caci stiu sosi-va ziua-n care
Pe drum ne-ntors o s-o-nsotesc.
Neputincioasa-ntreaba-adesea
Despre nimic … despre ceva …
Raspunde-i fara sovaire
Da-i tot si nu o mai certa.
Si daca totusi nu-ntelege
Repeta-i iar, nu te-ofensa,
Gandeste-te ce-aproape-i vremea
Cand nu te va mai intreba!! …

Mamei mele

De-aș spune despre tine, dragă mamă,
Că pentru mine ești un infinit,
Pot să gresesc, am chiar o dulce teamă,
Eu infinitul nu l-am pipăit…

De-aș spune despre tine, mamă dragă,
Că tu ești universul meu dintâi,
Pot să greșesc, chiar de o spun în șagă,
Eu alte universuri nu văzui…

De-aș spune despre tine, mamă bună,
Că tu-mi ești sufletul prea adorat,
În mine amintirile răsună
Și-mi spun că ai un suflet unicat!

Cu nici-o frază nu pot compara
Ce reprezinți tu, mamă, pentru mine!
Nici un cuvânt, oricât l-aș căuta,
Nu izbutește ca să te exprime.

Sărut crăpăturile mâinilor tale,
Sărut bătăturile făcute cu chin,
Sărut ochii tăi în culori siderale,
Sărut fruntea ta și la tine mă-nchin!

Dincolo de umbra oricărui nor
Se află lumini evadate din stele…
Of, mamă dragă, tu rămâi până mor
Etern paradis al trăirilor mele!

About *Dida Aurelia* Lumină și Iubire

EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina Aurie EU SUNT TOT CEEA CE EU SUNT AUM AUM AUM
Acest articol a fost publicat în Poezii și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s