LEGIUNEA LUMINII

de Alexandrian Kosmos

Universe Inside

 

Lumina, Iubirea și Armonia Universului cuprind TOATE Lucrurile Universului.

Lumina este creată prin aplicarea Iubirii cu oricare dintre cele Opt Vibrații ale Armoniei cuprinzând cele Opt Dimensiuni ale Universului.

Lumina, Iubirea și Armonia Universului sunt o Triadă Universală a Uniunii, trei părți încorporând un întreg, pretutindeni în Univers.

Lumina poate exista ca o versiune „estompată” a Luminii Universale în A Treia și A Patra Dimensiune ale Universului, unde Sufletele ”Om al Destinului” se află în proces de învățare pentru a deveni ca Lumina, Iubirea și Armonia Universului.

Pe lângă Planeta Creator și Sistemul Solar care o sprijină, Sufletele ”Lucrătorilor in Lumină”, în Serviciul lui Dumnezeu, în a Treia și a Patra Dimensiune ale Universului, Sunt prezența Luminii, Dragostei și Armoniei Universului, până Planeta Creator și Sistemul ei Solar de susținere sunt gata să fuzioneze în Dimensiunea A Cincea a Universului .

A Cincea Dimensiune, Dragilor, este locul unde Sufletele ”Om al Destinului”  nu mai sunt în „pregătire” pentru a deveni ca Lumina, Iubirea si Armonia Universului, au ales de bunăvoie sa devină Lumina, Iubirea și Armonia Universului și apar ca Suflete ”Om al Luminii !

Procesul este lung și de durată pentru toate Sufletele ”Lucrător în Lumină”, în timp ce ”Omul Destinului” învață, în primul rând,  să Iubească în toate ce el sau ea vor crede, face și spune!

Pentru că, fără Iubire, nu există nici o Lumină!

Fără Lumină, Triada Universală a Uniunii nu reușește să se alinieze în mod corespunzător!

Pe 17 februarie 2016 vor exista două evenimente mondiale care vin să fuzioneze și să producă rezultatul alinierii corecte a Triadei Universale a Uniunii pe Mama Pământ.

Primul eveniment se va manifesta ca o adunare a tuturor Sufletelor ”Lucrător în Lumină ” pe Mama Pământ, într-o singură unitate coezivă de solidaritate, Legiunea Luminii.

Al doilea eveniment va duce la un „colaps” al Tuturor lucrurilor de pe Pământ, lipsite de calitățile și atributele adecvate, pentru a deveni ca Lumina, Iubirea și Armonia Universului!

Pentru mai bine de 10.000 de ani, Dragilor, ați fost in Serviciul lui Dumnezeu pentru a creste și extinde înțelegerea conceptelor de Lumină, Iubire și Armonie ale Universului, a tuturor Sufletelor ”Om al Destinului”  pe Pământ.

În acești, mai bine de 10.000 de ani, nu a fost vorba despre teoria tehnică și semantică a modului în care funcționează Universul lui Dumnezeu sau cum Universul lui Dumnezeu necesită standarde etice stricte pentru a trece „prin urechea acului” pentru a intra, ci eficiența în orientare, pentru a oferi fiecărui Suflet ”Om al Destinului”, înțelegerea și înțelepciunea pentru conceperea si fuzionarea cu Triada Universală a Uniunii, prin exprimarea Bucuriei cuiva, Bucurie care este concepută și exprimată prin contactele dintre Triada Universală a Uniuniia Luminii, Iubirii și Armoniei Universului și Sufletul cuiva.

În trecut, precum și în prezent, diviziile culturale și geopolitice de pe Pământ au condus la o mai mare fragmentare, mai degrabă, decât la Uniunea maselor în Telul Vieții noastre.

Este trupul cuiva, țelul vieții lui sau al ei? Sau este Telul Sufletului, doar o chestiune a vieții de apoi?

Legiunea Luminii

Legiunea Luminii este întregul agregat al tuturor Sufletelor ”Lucrător în Lumină” de pe Pământ și se va reuni, prin esența Unitătii și Identitătii cu Dumnezeu, pe 17 februarie 2016!

Toate Sufletele ”Lucrător în Lumină” sunt, Acum, separate fizic de granițele geografice și, în plus, despărțite, pe vârste ale corpului, influență culturală și educație și puțin uniformizate în afilieri lingvistice.

Cu toate acestea, fiecare Suflet ”Lucrător în Lumină” va fi unificat cu Mama Pământ prin Uniunea cu Dumnezeu și caracterul comun pronunțat în lingvistica comună al Luminii, Iubirii și Armoniei Universului!

Există, probabil, cam 500.000 de Suflete ”Lucrător în Lumină” pe Pământ, Acum, și în creștere chiar mai mult, prin dorința Sufletelor ”Lucrător în Lumină”, care doresc să experimenteze direct

Evenimentul Universal al Înălțării Mamei  Pământ în A Cincea Dimensiune, pe 22 mai 2016!

Rolul tău de ghidare a tuturor Sufletelor ”Om al Luminii” care aleg să intre în A Cincea Dimensiune a Mamei Pământva evolua, pe măsură ce tu începi să manifești daruri și abilități ale Universului, pentru a Re-Crea Mama Pământ pentru A Cincea Dimensiune.

Deși multe Suflete ”Om al Luminii” vor avea încă mult de lucru pentru a anula din confuziile cruciale cauzate de prejudecățile de gen, culturale, naționaliste și rasiale, ele vor face acest lucru, în asa fel încât, în evoluția Dimensiunii 5 a Mamei Pământ, Uniunea cu Dumnezeu va fi principalul criteriu al existenței în A Cincea Dimensiune a Mamei Pământ!

Pe măsură ce recâștigi daruri și abilități ale Universului, astfel vei crește conștientizarea ta față de alte Suflete ”Lucrător în Lumină” care au intenție similară, Uniunea cu Dumnezeu în evoluția Dimensiunii 5 a Mamei Pământ pentru toate Sufletele!

Uniunea cu Dumnezeu, țelul tuturor Sufletelor ”Lucrător în Lumină”, Dragilor, unește toate Sufletele ”Lucrător în Lumină” prin limba lor comună și înțelepciunea acumulate în Lumina, Iubirea și Armonia Universului!

În scopul de a modela, de a demonstra, și a ghida toate Sufletele ”Om al Luminii” evoluate, în A Cincea Dimensiune, Dragilor, al doilea eveniment mondial din 17 februarie 2016 va avea loc și va evolua ca un „colaps”, pentru a elimina toate obstacolele și potențialele obstacole în calea progresului vostru în Serviciul Divin!

Perioada de „colaps” va dura de la 17 februarie 2016 pana pe 29 iunie 2016.

De data aceasta perioada va fi relativ scurtă, dar eficientă, eficientă în reducerea influenței Tuturor Lucrurilor pe Pământ, care sunt lipsite de calitățile și atributele necesare, pentru a deveni ca Lumina, Iubirea și Armonia Universului!

Aceasta va include guverne, instituții, organizații și persoane care pot obstrucționa și împiedica exprimarea Bucuriei, concepută și exprimată prin contactele dintre Triada Universala a Uniunii, Lumina, Iubirea și Armonia Universului și Sufletul cuiva!

Ordinea mondială, așa cum o știm acum că există, va fi restructurată în întregime pentru A Cincea Dimensiune a Mamei Pământ, în primul rând, prin eforturile Legiunii Luminii!

Dar, voi, nu va trebui să faceți doar un singur lucru în lupta asumată a Luminii versus întuneric, Dragilor, pentru puterea și influența Luminii, Iubirii si Armoniei Universului, veți face toată munca, pentru toată lumea care intră în Dimensiunea 5 a Universului!

Fiecare persoană, care fuzionează în A Cincea Dimensiune a Mamei Pământ, este un Suflet întrupat, așa cum este în zilele noastre actuale.

Singura diferență între zilele noastre prezente și lumea care evoluează în A Cincea Dimensiune, vor fi oamenii care caută procesul de inițiere pentru a-și găsi Adevărata Identitate de Sine, recunoscându-și Sinele în propriul corp.

Acest lucru nu va fi proiectul vostru, Dragilor, ci efortul tuturor Sufletelor, în curs de evoluție, ”Om al Luminii” odată ce șocul inițial, al multitudinii de lucruri familiale în dezordine, s-a diminuat!

Propriul vostru proiect va veni în expresia Unității și Identității conținute în Uniunea cu Dumnezeu prin propria Bucurie de A Trăi, manifestarea corespunzătoare directă de exprimare a Inimii voastre!

Veți găsi, de asemenea, în propria evoluție în A Cincea Dimensiune, o artă de mult pierdută, care necesită o atenție directă, arta pierdută de a crea, aparent, din nimic, arta Creării Căii Vieții Spirituale, pentru a crea tot ce vă doriți și aveți nevoie pentru a activa căutarea Căii Vieții voastre Spirituale cu Dumnezeu!

Crearea Căii Vieții Spirituale este, pur și simplu, Crearea prin aplicarea propriei Iubiri cu Armonia Vibrației Câmpului Dimensiunii 5 a  Mamei Pământ!

După ce ați devenit bine familiarizați cu arta de Creare a Căii Vieții Spirituale, TOTUL pe Mama Pământ va evolua pentru a deveni exact ca Lumina, Iubirea, și Armonia Universului.

Dar, de data aceasta, cu Triada Universală a Uniunii pe deplin angajată și manifestată pe Pământ pentru toate Sufletele cu Dumnezeu și Legiunea Luminii!

Link original:

http://www.crystalwind.ca/awaken-the-soul/higher-consciousness/earth-shift-energy/the-legion-of-light

Traducere:
Dida Aurelia

https://ro.gravatar.com/didaaurelia444

Pace, Lumină, Iubire, Compasiune, Serenitate si Binecuvântări Divine Tuturor!

Vă Iubesc pe Toți!

 

 

 

 

 

Mulțumesc, Condor C!

About *Dida Aurelia* Lumină și Iubire

EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina Aurie EU SUNT TOT CEEA CE EU SUNT AUM AUM AUM
Acest articol a fost publicat în Noul Pamant, Valul X și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s