Activarea cu Ajutorul Directivelor Lui Dumnezeu

Directivele Lui Dumnezeu

De Alexandrian Kosmos

10 Iulie 2016

De la 14 aprilie până pe 14 mai 2016, o temă generală, dezvoltată pe Mama Pământ, este tema Pregătirea Pentru Directivele Lui Dumnezeu, Mama Pământ pregătindu-se pentru intrarea completă în A Cincea Dimensiune a Universului, pe 22 mai 2016.

Acum, la două luni după intrarea totală a Mamei Pământ în A Cincea Dimensiune a Universului, o nouă temă va fi în curs de dezvoltare pe Mama Pământ, de la 17 iulie până pe 18 august 2016, tema Activarea Directivelor Lui Dumnezeu!

Tema Activarea Directivelor Lui Dumnezeu sau Poruncile lui Dumnezeu se va iniția cu o Alegere de Bunăvoie, de la 20 iulie până pe 22 iulie 2016, pentru toate Sufletele, pentru activare sau nu.

În urma Alegerii de a Activa cu Directivele Lui Dumnezeu sau nu, Energiile Universale vor oferi un impuls pentru fiecare Suflet să accepte și să înceapă, cu responsabilitate, Re-Crearea Mamei Pământ pentru A Cincea Dimensiune!

Cu toate că asumarea responsabilității poate suna ca o propunere „dată”,  o „non-alegere” simplistă sau o propunere așteptată a unui Suflet, nu este așa, Dragilor.

Pentru ceea ce puteți gândi, spune și face, inerent, din imensul depozitar de memorie și de experiență al Sufletului vostru, Sufletul evolutiv ”Om al Luminii” este, doar, la începutul procesului de a dobândi.

Populația Pământului este alcătuită, în principal, din Suflete evolutive ”Om al Luminii”, „inconștiente”, „netrezite”, Suflete non-”Lucrător al Luminii”.

În curând vor fi câteva modalități de a spune cine este fiecare, un Suflet evolutiv ”Om al Luminii” sau un Suflet ”Lucrător al Luminii”, dar, mai întâi trebuie ca toți să treacă prin ”procesul de testare” al ”Omului Luminii”!

Dumnezeu vorbește fiecărui Suflet, atunci când un Suflet individual este pregătit intern pentru a oferi timp pentru această întâlnire .

Nu este responsabilitatea lui Dumnezeu de a se realiza aceasta, responsabilitatea este a fiecărui Suflet și fiecare Suflet în parte trebuie să se pregătească, pe plan intern, pentru a se întâlni cu Dumnezeu, prin Alegerea de Bunăvoie!

Dumnezeu se întâlnește și vorbește cu fiecare Suflet în parte prin Dumnezeu Sursa, Prezenta Spirituală a lui Dumnezeu în manifestare !

Conștientizarea Directivelor lui Dumnezeu, prin Dumnezeu Sursa, a fost de mult timp realizată și stabilită, Dragilor, dar Sufletele evolutive ”Om al Luminii” sunt cele care vor fi în căutarea noii direcții în A Cincea Dimensiune a Mamei Pământ, prin Dumnezeu Sursa, nu voi!

„Procesul de testare” al ”Omului Luminii” este în curs de desfășurare începând cu 26 mai 2016 și nu va fi complet până pe 02 august 2016.

Pe măsură ce problema ultimei etape de pregătire pentru A Cincea Dimensiune a Mamei Pământ a ”Omului Luminii” este rezolvată, la 02 august 2016, Mama Pământ își va asuma o fază de „pilot automat”, în Tranziția sa 5D.

Fiecare Suflet de pe Pământ își va manifesta direcția personală în A Cincea Dimensiune a Mamei Pământ, însăși Mama Pământ continuă angajarea propriului său program cu Universul, alinierea celor Șapte Chakre ale sale cu Universul!

Alegerea de Bunăvoie a fiecărui Suflet ”Om al Luminii”  de a se pregăti intern, în timpul „procesului de testare”, va găsi Sufletul lui sau al ei aliniat la interior pentru Activarea Directivelor lui Dumnezeu sau nu, începând cu 26 iulie până pe 19 septembrie 2016!

Fiecare Suflet ”Omul al Luminii” va fi afectat, într-un fel sau altul, prin împingerea categorică a Energiei pentru Activarea Directivelor Lui Dumnezeu, de la 26 iulie până pe 19 septembrie 2016!

Cele mai multe Suflete ”Om al Luminii” nu vor răspunde imediat sau se vor retrage în interior pentru a se întâlni și a vorbi cu Dumnezeu, prin Dumnezeu Sursa, în timpul fazei de „pilot automat”a Mamei Pământ.

Nu va fi nici un loc unde să se ascundă și nimeni nu va putea să apeleze pentru direcțiile externe care încep la 12 august 2016, atunci când Mama Pământ își aliniază Chakra Sacraăl și inițiază Tranziția de Mijloc a Tranziției sale 5D!

Ceea ce a fost mult timp considerat ca modele stabilite ale protocolului operațional standard, pentru lumea 4D a Mamei Pământ, este, Acum, șubred, depășit și vechi, având în vedere că Mama Pământ este, Acum, în A Cincea Dimensiune!

Semnele de eșec evident ale acestor modele depășite vor fi văzute, auzite și simțite peste tot, dar puțini lideri din conducerea lumii se vor întoarce la nevoia cea mai evidentă pentru a participa la A Cincea Dimensiune a Mamei Pământ, nevoia de Activare cu Directivele Lui Dumnezeu !

Cei care vor fi făcut tranziția internă pentru a cunoaște și a înțelege Cuvintele lui Dumnezeu , prin Dumnezeu Sursa, își vor menține echilibrul  în trecerea prin „apele” de schimbare și de transformare ale Mamei Pământ!

Ei nu vor face parte, totuși, din conducerea lumii în Tranziția 5D a  Mamei Pământ, deoarece Dumnezeu este responsabil de toate acestea și va dezvălui și manifesta fiecare detaliu, prin Dumnezeu Sursa, acelora care sunt capabili să asculte!

Segmentul Mijlociu al Tranziției 5D a Mamei Pământ va dura de la 12 august până pe 24 noiembrie 2016.

Punctul ”fără întoarcere” al Mamei Pământ, ne-întoarcere în trecut sau la modul în care lucrurile obișnuiau să fie, va avea loc la 03 octombrie 2016, atunci când își va alinia Chakra Al Treilea Ochi, în cadrul Rețelei Universale Soare-Stele și va continua  alinierea chakrelor sale, dincolo de Chakrele Primare: Rădăcina, a Gâtului și Sacrală.

Activarea Directivelor Lui Dumnezeu nu vor fi considerate, doar, de neprețuit, dar și necesare pentru a permite funcționarea, pe deplin, în A Cincea Dimensiune, a Mamei Pământ!

Direcționarea voastră, prin Dumnezeu Sursa, este în curs de manifestare, Dragilor, pentru a ghida, a demonstra, a preda și a modela fiecare aspect al Vieții în A Cincea Dimensiune a Mamei Pământ!

Dar, mai întâi, ”Omul Luminii” va trebui să își alinieze Sufletul său pentru Activarea Directivelor Lui Dumnezeu!

Incepând cu data de 04 octombrie 2016, Mama Pământ va începe să producă manifestarea fizică a Tranziției sale 5D, metamorfoza sa ca o Ființă Corp de Lumină!

Acesta va fi momentul din Tranziția sa 5D, în care voi veți avansa și veți accelera în stare, pentru ceea ce ați venit să cunoașteți și să existați pe suprafața sa, Dragilor, voi sunteți o manifestare a Luminii, Iubirii și Armoniei Universului!

Pentru Mama Pământ se va produce un al doilea proces intern de „Strălucire Stelară” începând cu 28 octombrie  pana la 16 noiembrie 2016, pentru a sprijini alinierea Plexului său Solar pe 24 noiembrie 2016, pentru a inaugura Transformarea -Totul se Schimbă!

În Activarea Directivelor Lui Dumnezeu sau Poruncile lui Dumnezeu, fiecare Suflet se va activa cu Directivele Lui Dumnezeu,  începând cu 26 iulie până pe 19 septembrie 2016 apropiindu-se de adoptarea cu Inima a Mantrei Universului:

Aliniază, Aplică si Trăiește!

Aliniază-te cu Dumnezeu-Sursa, Aplică Esența Spirituală a Iubirii și Trăiește în Voia lui Dumnezeu!

Mama Pământ își va asuma o fază de „pilot automat” în Tranziția sa 5D, de la 02 august 2016, așa cum fiecare Suflet își va stabili direcția aleasă în A Cincea Dimensiune.

Faza de „pilot automat” a Mamei Pământ va face minuni pentru fiecare Suflet care va Activa Directivele Lui Dumnezeu, având în vedere că perioada de timp de la 02 august 2016 până pe 27 martie 2017, va fi ca o scufundare a Sufletului fiecăruia, într-un sanctuar intern, într-un paradis de odihnă sau o fază retragere individuală!

Nu permiteți ca bombardamentul haosului și a confuziei lumii să interfereze cu starea voastră meditativă, în timpul fazei de „pilot automat” a Mamei Pământ, Dragilor, pentru că voi veți obține perspective pertinente, vitale și detalii de la Dumnezeu Sursa, pentru adoptarea contribuțiilor voastre la Re- Crearea Mamei Pământ pentru A Cincea Dimensiune a Universului!

La 02 august 2016, totul în Sinele Superior al Mamei Pământ, pentru completarea Tranziției sale 5D, va fi aproape de finalizare, așa cum vor trebui să fie și Alegerile de Bunăvoie, pentru Tranziția 5D, ale fiecărui Suflet!

Tot ceea ce așteptăm, Dragilor, este ca manifestarea noilor noastre roluri, rezultate din alegerea noastră de a Activa cu Directivele Lui Dumnezeu, să fie și să devină Lumina, Iubirea și Armonia Universului pe Pământ!

Link original:
http://alexandriankosmos.blogspot.ro/2016/07/activating-with-gods-directives.html?spref=fb
Traducere:
Dida Aurelia

https://didaaurelia444.wordpress.com/2016/07/13/activarea-cu-ajutorul-directivelor-lui-dumnezeu/

https://ro.gravatar.com/didaaurelia444

Acest material este proprietatea traducătorului și este permisă copierea și repostarea sa, doar, cu publicarea provenienței traducerii originale (link-urile menționate mai sus).

Mulțumesc!

ThePianoGuys

 

Hardey and Welch

 

Tina Guo

 

Multumesc, Condor C!

About *Dida Aurelia* Lumină și Iubire

EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina Aurie EU SUNT TOT CEEA CE EU SUNT AUM AUM AUM
Acest articol a fost publicat în Alexandrian Kosmos, Evenimentul Orizont, Noul Pamant, Valul X și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s