Sfârșitul a 9 Ani de Relații toxice pe 9-9-9.

De 

27 August 2016

999

 

În numerologie, 09 septembrie 2016 se traduce ca 999, deoarece este a noua zi a lunii a noua, într-un an 9 – anul 2016 (2 + 0 + 1 + 6 = 9.)

Această dată, are loc, doar, o dată la nouă ani, ultima a fost pe 9-9-2007 (2 + 0 + 0 + 7 = 9), iar următoarea va fi pe 9-9-2025 (2 + 0 + 2 + 5 = 9).

Prin urmare, avem o oportunitate rară de a elimina orice energie karmică pe care am acumulat-o în ultimii nouă ani și cu energia 9-9-9 avem posibilitatea de a elibera tot ceea ce este strâns legat de relațiile toxice pe care le atragem sau le menținem.

Suntem pe cale să trecem printr-o fază foarte intensă, care va curăța toxinele otrăvitoare din viața noastră, care includ obiceiuri nesănătoase, comportamente extreme, credințe învechite și gânduri iraționale bazate pe frică și sentimente care diminuează energia noastră și ne face să simțim o senzație de supraplin, anxietate și epuizare.

De asemenea, orice conexiuni, care sunt legate energetic de oameni sau situații, care sunt în detrimentul nostru sau ne limitează în vreun fel, ne va fi ușor să le rupem în timpul acestei perioade și ne vom îndepărta cu Pace, Iubire, Compasiune și Iertare în inimile noastre.

În special, vom simți nevoia de a ne îndepărta de compania oricărei persoane care evocă, în mod regulat, argumente, prezintă agresivitate, controlează, manipulează, înșeală, judecă, este excesiv de critic sau, în general, abuziv cu noi.

Nu numai că vom încheia un ciclu de nouă ani, care s-a simțit deosebit de vicios, suntem pe cale să ne lansăm într-o nouă, importantă fază de transformare și, dacă am fost implicați în orice toxicitate, este vital să fim pregătiți pentru această schimbare .

Numărul nouă poartă energia fiecărui număr care vine înainte de acesta, deoarece este ultima cifră din secvența numerică 0-9. Prin urmare, este o acumulare de începuturi, mijlocuri și sfârșituri.

Este un număr care cuprinde totul, este numărul final, astfel încât, energia acestuia înseamnă concluzii, sfârșituri și închidere, dar, de asemenea, „ne arde poduri” și ne pregătește pentru începuturi noi, interesante.

Este esențial să încheiem ciclurile depășite, vechi, înainte de a putea începe altele noi. Atunci când închidem ușile, se deschid, imediat, altele pentru noi.

Numărul nouă este un număr spirală și, astfel, ori de câte ori un număr este înmulțit cu nouă, ne întoarcem mereu, înapoi, la numărul nouă. De exemplu, 9 × 3 = 27 (2 + 7 = 9).

Dacă există doar un singur nouă, este o chemare pentru închiderea unei faze în viața noastră, totuși, atunci când există trei nouari împreună, puterea și ritmul numărului sunt amplificate, prin urmare, vibrația energetică este, de asemenea, mărită și întărită, iar apelul pentru a termina, brusc, un ciclu este unul urgent și final.

Determinarea energiei 999 va fi de necontestat și în cazul în care există zone ale vieții noastre care necesită concentrare, nu vom fi capabili să ignorăm sau să negăm modificările care trebuie făcute pentru foarte mult timp.

Nu vom scăpa cu scuze pentru oamenii din viața noastră, care sunt supărători sau pretind că totul este bine atunci când nu este.

Această energie este destul de feroce și puternică, prin urmare, este foarte recomandat să depășim această energie și să mergem, cu avânt, pe parcursul acestor următoare câteva săptămâni.

9-9-9 este un mesaj care semnifică ultimul avertisment, care ni se va acorda pentru a închide perioadele karmice, iar accentul, aici, nu este doar pe relații romantice, este pe orice tip de relație care ne-a cauzat orice fel de emoție, vătămări psihice sau fizice.

Pentru a ne alinia cu această energie de nouă ani, ca de fiecare dată, trebuie să o evaluăm, să o golim, să o eliberăm și să o curățăm, astfel încât, în momentul în care vom ajunge la 9-9-9 să fim, pe deplin, pregătiți să eliberăm orice sau pe oricine, care ne-a tras înapoi, pentru a putea merge, mai departe, pe drumul nostru evolutiv.

Perioada până la 9-9-9 va fi, probabil, o perioada tulbure, pe măsură ce ne „scuturăm” de orice fel de gânduri negative, credințe sau obiceiuri care ne-au făcut să intrăm în relații care nu ne-au fost de folos.

999 este totul despre adevăr și claritate și momentul de a fi sinceri cu noi înșine și de a ne da cea mai bună șansă de a primi Fericire, Pace și Iubire; trebuie să ne asigurăm că oamenii cu care ne conectăm, nu vor fi, în mod continuu, cei care cauzează dificultăți și distrugere.

De multe ori uităm că, atunci când suntem adulți, suntem responsabili pentru toate legăturile cu care venim în contact.

Noi putem, întotdeauna, în orice moment, să alegem să ne îndepărtăm de cineva sau de ceva care erodează sentimentul nostru de auto-valoare sau ne provoacă durere sau discordie, în mod regulat.

Acest lucru, cu toate acestea, nu înseamnă că nu trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru reacțiile noastre față de comportamentul oamenilor sau că trebuie, doar, să eliminăm, cu  răceală, oameni din viața noastră sau să îi reducem la tăcere.

Aceasta înseamnă, pur și simplu, a învăța rațiunea și cum să raționalizăm, astfel încât să putem distinge acei oameni și lucruri care nu sunt buni pentru noi, să îi putem iubi, apoi, de la o distanță sigură pentru noi și să punem propria noastră sănătate emoțională, mentală și fizică, pe primul loc .

Apoi, ne plasăm într-o poziție puternică, în care suntem liberi să ne onorăm, să ne acceptăm, să ne prețuim și să ne sărbătorim cu integritate și fără vinovăție, îndoieli sau anxietăți, știind că toată lumea din jurul nostru va beneficia, imediat, de Armonia și Fericirea pe care o  răspândim.

Cum acest capitol al vieții noastre vine cu un anumit scop, ne putem  acorda la intuiția noastră, pentru a fi siguri că orice decizii vom lua, acestea rezonează la nivel de Suflet.

999 este o secvență rară de numere angelice și, ori de câte ori, privim sau cerem aceasta, vom primi, ca suport, o abundență de îndrumare și asistență spirituală.

Avem nevoie, doar, să acordăm atenție și să ascultăm cu atenție și vom auzi șoapte blânde, repetitive, vom simți senzații subtile, semne de preaviz, sincronicități și „ghionturi”.

S-ar părea că energia 999 este dură și ceva de care să ne ferim, fiind o testare și o provocare; cu toate acestea, este, de fapt, este o energie extrem de bună, iubitoare, plină de compasiune, înțeleaptă, deosebită, care ne va ajuta să înțelegem și, apoi, să degajăm situațiile toxice, pe care le-am simțit legate de noi în ultimii nouă ani.

Dacă ne plasăm credința în această energie, vom fi direcționați, ferm, spre calea noastră destinată, astfel încât să ne putem racorda la legăturile noastre de suflet, adevărate,  la pasiunile și misiunile noastre de suflet, Aici, pe Pământ.

După o perioadă foarte lungă, a sosit timpul nostru de a spune cu convingere, „Destul, în cele din urmă, Destul” – și asta înseamnă.

Link original:

The End of 9 Years of Toxic Relationships on 9-9-9.

Traducere:
Dida Aurelia

Pace, Lumină, Iubire, Compasiune, Serenitate și Binecuvântări Divine Tuturor!

Vă Iubesc pe Toți

https://ro.gravatar.com/didaaurelia444

https://didaaurelia444.wordpress.com/2016/09/02/sfarsitul-a-9-ani-de-relatii-toxice-pe-9-9-9/

Acest material este proprietatea traducătorului și este permisă copierea și repostarea sa, doar, cu publicarea provenienței traducerii originale (link-urile menționate mai sus).

Mulțumesc!

 

 

Anunțuri

Despre *Dida Aurelia* Lumină și Iubire

EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina Aurie EU SUNT TOT CEEA CE EU SUNT AUM AUM AUM
Acest articol a fost publicat în 999 și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Sfârșitul a 9 Ani de Relații toxice pe 9-9-9.

  1. Bogdan Adriana-Georgeta zice:

    Multumesc.

    Apreciază

  2. Loreta zice:

    inplinire sufleteasca, bucurie, bunatate, iubire, detasare de tot ce nu ne foloseste si este inutil …pace si liniste…

    Apreciază

  3. ana mihaela luca zice:

    Multumesc !

    Apreciază

  4. veronica tanase zice:

    Ziua mea de nastere este 9.09. Multumesc , acum stiu, acum inteleg.

    Apreciază

  5. panait nela zice:

    Eu nu am vazut care este meditatia!

    Apreciază

  6. rafira zice:

    Nu stiu ce sa zic

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s