Semințele Creației

Arhanghelul Mihail prin Natalie Glasson

04 Noiembrie 2016

AA Mihail

Eu, Arhanghelul Mihail, vin în fața voastră pentru a vă vorbi despre Semințele Creației, cu scopul de a vă trezi memoria lăuntrică.

Fiecare Suflet de pe Pământ este conectat, Acum, cu cei care au ancorat Semințele Creației în Pământ pentru a aduce viață, experiențe și călătorii ale evoluției.

Când a fost creat Pământul, au existat Semințe ale Creației ancorate, care au format Pământul și au stabilit intenții pentru cei care existau pe planetă.

Semințele Creației compuse din Lumină și care dețin energia Universului Creatorului, au acționat ca o sursă de navigare pentru Pământ și pentru umanitatea sa, cu accent pe împlinirea și conexiunea cu Creatorul.

Atunci când o nouă civilizație se naște pe Pământ, Semințe noi de Creație sunt ancorate, pentru a susține existența și scopul lor. Nu numai că sunt ancorate în Pământ, aceleași Semințe ale Creației sunt ancorate în omenire ca modele de Lumină, pentru a-i încuraja pe toți să creeze, plecând de la intențiile stabilite de aceste semințe luminoase.

De fiecare dată când are loc o schimbare majoră de trezire spirituală și înălțarea este inițiată și are loc pe Pământ, există Semințe de Creație, ancorate de Ființe de Lumină, pentru a sprijini și manifesta schimbările care au loc cu ușurință și perfecțiune.

Acest lucru înseamnă că, atunci când examinăm toate Semințele de Creație ancorate și păstrate, în mod curent, în interiorul Pământului, putem vedea întreaga istorie a Pământului, toată intenția diferitelor civilizații, fiecare schimbare a Ascensiunii, care a avut loc pentru Mama Pământ și pentru oamenii ei .

Suntem capabili să înțelegem scopul a tot ceea ce a avut loc și ce anume creează acumularea de energie și a conștiinței.

Semințele Creației acționează ca marcatori de valoare, pentru a înțelege Pământul și nivelele actuale ale Ascensiunii omenirii.

Ele ne permit să întrezărim înțelepciunea și adevărul celor care ancorează Semințele Creației, precum și evaluarea evoluției omenirii.

Semințele Creației din cadrul Mamei Pământ au fost încorporate și ascunse, împreună cu această umanitate care a fost oarbă la aceste expresii de Lumină magice de dincolo de Pământ și care dețin o mare înțelepciune.

Acest lucru a însemnat că este imposibil de a contempla chiar și existența Semințelor Creației.

Având în vedere că și mai multă Iubire, de la Ființele de pe Venus și ființele planului interior, ancorează în Pământ, abilitatea umanității de a recunoaște Lumina, Puterea și Adevărul Creatorului se trezește și se reactivează.

Mai multe Suflete descoperă că au capacitatea de a se conecta cu Lumina și Iubirea Creatorului, primind Înțelepciunea sa, înțelegând-o și fiind capabil să înțeleagă modul în care aceasta se aliniază cu propria lor realitate fizică.

Umanității și celor conștienți de prezența Luminii Creatorului li se poate părea că Semințele Creației se trezesc, Acum, venind la suprafața pentru a fi primite, când, de fapt, omenirea se trezește, devenind conștientă de Semințele Creației și se deplasează spre ele pentru a le primi.

Fiecare dintre Semințele Creației deține volume enorme de Lumină și Înțelepciune; unele susțin, în cadrul energiei lor, cunoștințele și scopul unei întregi civilizații.

Semințele Creației vă oferă o imagine a esenței voastre originale, a scopului original și a existenței voastre originale.

Ele vă pot duce, înapoi, la originile energiei și existenței, atât pe Pământ cât și în planurile interioare.

Unele vă permit să înțelegeți civilizațiile de dincolo de Pământ, recunoscând, de asemenea, prezența Creatorului în tot și toată lumea.

Există Semințe de Creație care demonstrează cel mai mare potențial pentru omenirea de pe Pământ, ca ființe spirituale existente în corpurile fizice.

Unele Semințe vă oferă îndrumare cu privire la modul în care omenirea și Pământul pot fi aduse într-o mai mare aliniere și acordaj cu Creatorul.

Semințele Creației, care sunt multe, sunt atât de valoroase, deoarece odată ce omenirea se conectează cu ele, ei încep să înțeleagă scopul a tot ceea ce are loc în interiorul și în jurul ființelor lor.

Ei văd cum modelele continuă să se manifeste, are loc vindecarea karmică și încep să înțeleagă rolul lor în evoluția Pământului.

Fiecare persoană are un rol pe Pământ, care poate fi descoperit în interiorul Semințelor Creației. Valoarea Semințelor Creației este imens; ele nu pot fi distruse, deoarece acestea sunt create dintr-o Lumină, profund pură, din Universul Creatorului.

Atașată la fiecare Sămânță de Creație, este energia originală care a creat sămânța, adesea creată de Ființe Extra-terestre iubitoare ; este ca și cum din sămânță putem călători de-a lungul căii de energie a creației sale, revenind la sursa sa inițială.

Sursa originală este, în primul rând, Creatorul și, apoi, ființa sau ființele care manifestă sau s-au întrupat în existență, ancorându-se în Pământ.

Prin Semințele Creației, putem înțelege atât de multe despre cei care susțin Pământul și, desigur, despre Creatorul iubit.

Cu o intenție simplă și o inimă curată, iubitoare, vă puteți îngădui să vă conectați cu și să fiți ghidați de către cele mai potrivite Semințe de Creație, care vă vor oferi perspective noi, vibrații de energie și aducere aminte.

Eu, Arhanghelul Mihail, nu pot afirma care va fi experiența voastră cu o Sămânță de Creație, având în vedere că este diferit pentru fiecare Suflet.

Eu știu că veți fi încărcați, din abundență, cu Lumina supremă și puternică.

Nu contează dacă nu înțelegeți înțelepciunea și cunoașterea pe care le deține Lumina, întrucât ele vor crea activările necesare în ființa voastră.

Atunci când îngăduiți să vă conectați cu o Sămânță de Creație, vi se va permite să vă realiniați la adevărul din interiorul vostru.

Astfel, faceți un pas pentru a vă reîntoarce, măcar și pentru un pic, la esența originală.

Este important să ne amintim că toate Semințele Creației, chiar și cele care sunt conectate la civilizații din care nu faceți parte sau la experiențele de ascensiune la care nu ați fost prezenți, sunt păstrate în Suflet pentru voi, pentru a le a accesa și explora, datorită conexiunii voastre unice cu toate ființele.

Fiecăruia vi se permite să reformați și să vă revitalizați energiile și alinierea la Creator, pentru a experimenta o mai mare Uniune cu Creatorul, toate pe planurile interioare. Vă treziți în Universul Creatorului, care este păstrat în ființa voastră.

Pe parcursul perioadelor Ascensiunii, unele Semințe de Creație vor fi mai speciale pentru voi, pentru a vă conecta cu ele.

Ele vă vor atrage atenția, deoarece ele știu că, dacă acestea sunt trezite și aduse în ființa și realitatea voastră pentru a fuziona, ele vor crea o vindecare necesară, o schimbare și o abilitare a procesului de Ascensiune care are loc în cadrul tuturor.

Semințele de Creație pentru Atlantida (Atlantis ) au fost, deja, dezvăluite și totul este adus la îndeplinire, Acum.

Uneori, atunci când o Sămânță de Creație este adusă în conștiința umanității, energiile karmice legate de energiile pe care le deține (energiile și experiențele create, care nu se aliniază cu Sămânța Creației) vin la suprafață, energii care urmează să fie recunoscute și vindecate.

Omenirea, încă, are de lucru prin energiile karmice ale Atlantidei. Vom ști când Sămânța primară a Creației (au existat multe semințe suplimentare create) este, pe deplin, prezentă în interiorul fiecărei persoane și când energiile karmice, a ceea ce a avut loc în Atlantida, sunt vindecate, deoarece mulți vor experimenta armonia între tehnologie și spiritualitate.

Alte Semințe de Creație care vin pentru conștientizarea omenirii sunt, Acum, Semințele primare de Creație Lemuria. Acestea sunt primele Semințe de Creație create pentru Lemuria, sunt foarte pure și dețin cunoașterea și aducerea aminte a Creatorului.

Ele susțin codurile conștiinței pure a Lemurienilor, care erau fără ego și fără teamă, fiind complet concentrați pe Iubire.

Accentul lor principal a fost de a aduce și reforma Creatorul pe Pământ. Datorită Ascensiunii omenirii, mulți sunt gata să recunoască, să primească din interior și să întruchipeze, încă o dată, această conștiință, deoarece este necesară pentru a sprijini manifestarea și o mai mare experiență a Erei Iubirii pe Pământ.

Mai există și alte Semințe de Creație din Lemuria; unele au atașată energia karmică a devastărilor de la sfârșitul Lemuriei, care au afectat peste măsură și au provocat căderea Atlantidei.

O Sămânță de Creație nu creează un impact negativ sau o experiență negativă; energiile sale sunt, doar, intenții pure, totuși, când omenirea pierde conexiunea cu Semințele de Creație, pot fi create devastarea și haosul.

Sămânța Creației nu acceptă devastarea sau haosul creat, ele devin legate sau conectate, deoarece este nevoie de vindecare și de rezolvare a energiilor negative.

Când vă conectați cu o Sămânță de Creație, nu veți experimenta întotdeauna haosul și distrugerile atașate Seminței Creației. Se poate întâmpla ca să vă conectați, doar, cu experiența și Lumina pură a Seminței Creației sau s-ar putea realiza un aspect al vostru, care cere să fie iertat, vindecat sau eliberat.

Acest lucru va amplifica experiența voastră cu Sămânța Creației și cu Ascensiunea curentă, deoarece vă veți curăța ființa, pentru a experimenta o conexiune mai profundă cu Creatorul.

Vă rugăm să nu vă temeți de Semințele Creației, vă veți conecta, adesea, cu ele, în realitate, fără a realiza acest lucru.

În acest moment, voi sunteți pregătiți pentru conștientizare și pentru experiența Semințelor de Creație, pentru a crea tranziții frumoase și transformări în interiorul ființei voastre.

Voi puteți chema energiile mele, Arhanghelul Mihail, pentru a sprijini explorarea și munca cu Semințele de Creație:

„Sfinte Arhanghele Mihail, Sfinte Arhanghele Mihail, Sfinte Arhanghele Mihail,

Eu îți mulțumesc pentru sprijinul tău continuu, pentru protecție și îndrumare.

Este dorința mea de a mă conecta cu Sămânța sau Semințele de Creație, cele mai potrivite, din interiorul ființei mele, Acum, pentru a sprijini accelerarea evoluției mele spirituale (sau puteți cere orice doriți: să explorați înăuntrul vostru sau să manifestați în realitatea voastră).

Eu îți mulțumesc pentru că îmi îngădui să experimentez, să mă conectez și să recunosc Sămânța sau Semințele de Creație, simțind cum Lumina și Înțelepciunea lor se dezvăluie cu blândețe, perfect și ușor, în întreaga mea ființă.

Eu îți mulțumesc pentru vindecarea din interiorul ființei mele,

Eu îți mulțumesc, Sfinte Arhanghele Mihail, pentru îndrumarea și ajutorul necesar pentru a crea și experimenta în prezența ta, cu ușurință și perfecțiune.

Eu îți mulțumesc pentru călăuzirea ta Divină și pentru protecție, Acum.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!”

Pentru a avea acces la Semințele primare Lemuriene de Creație:

„Sfinte Arhanghele Mihail, Sfinte Arhanghele Mihail, Sfinte Arhanghele Mihail,

Eu îți mulțumesc pentru ajutorul și sprijinul în primirea Semințele primare Lemuriene de Creație, care sunt potrivite pentru mine, Acum.

Eu îmi deschid inima pentru a-și aminti conștiința pură și sacră a esenței mele inițiale aducând acest lucru în realizare și manifestare, în realitatea mea, Acum.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!”

Cu binecuvântări eterne angelice,

ARHANGHELUL MIHAIL

Link original:
Seeds of Creation

Traducere:
Dida Aurelia

Pace, Lumină, Iubire, Compasiune, Serenitate și Binecuvântări Divine Tuturor!

Vă Iubesc pe Toți

https://ro.gravatar.com/didaaurelia444

https://didaaurelia444.wordpress.com/2016/11/06/semintele-creatiei/

Acest material este proprietatea traducătorului și este permisă copierea și repostarea sa, doar, cu publicarea provenienței traducerii originale (link-urile menționate mai sus).

Mulțumesc!

Semințele Creației

 

 

About *Dida Aurelia* Lumină și Iubire

EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina Aurie EU SUNT TOT CEEA CE EU SUNT AUM AUM AUM
Acest articol a fost publicat în Arhanghelul Mihail și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s