Templul Transformării ~ Învățăturile Ochiului Lui Horus

Mesajul Strămoșilor – Martie 2017

prin 

10 Martie 2017

Floarea Vieții - AlexGroseth

Foto: Floarea Vieții de Alex Groseth

Salut, dragilor, ne face o mare plăcere să ne întâlnim cu voi în această lună Martie, pe măsură ce voi deveniți mai profunzi în măreția și Lumina voastră, având în vedere că aceste flăcări transfiguratoare ale Iubirii Divine și acești Inițiați ai Luminii Divine, merg pe Calea Iubirii și creează această Cale a Iubirii, nu numai pentru voi, ci pentru toată Viața pe acest Pământ Sacru.

Ceea ce, mulți dintre voi, ați experimentat în această ultimă lună, dragilor, intensifică oscilațiile emoționale, pe măsură ce pătrundeți, mai adânc, în octavele și frecvențele dimensionale superioare ale Iubirii Divine, care se amplifică și se armonizează cu voi, prin intermediul Rețelei Uniunii Iubirii Divine.

Astfel, dragilor, Acum, voi pătrundeți, mai adânc, în corpul emoțional și în aspectele voastre subconștiente care vă sunt necesare pentru a fi dezvăluite, integrate și acceptate în contemplare, în predare, în Iubire, care, în plus, sunt amplificate prin exploziile solare, razele fotonice ale energiilor Lunii Noi / Lunii Pline și, desigur, dragilor, prin reflectarea minții neconștiente a întregii Vieți de pe acest Pământ Sacru.

După cum știți, dragilor, aceste simptome ale Ascensiunii amplifică toate aceste aspecte în voi, care au nevoie să fie iubite, apreciate, văzute și auzite și în această reechilibrare a Planului de Polaritate, pe măsură ce voi vă acordați, mai adânc, la Inima Cosmică a Mamei / Tatălui Dumnezeu; aceste frecvențe de Lumină se amplifică prin și în fiecare particulă sub-atomică a Ființei voastre, precum și în mintea subconștientă și în corpul emoțional.

Acest lucru aduce la suprafață sentimente de nevrednicie, de furie, durere sau de tristețe, pe care voi, încă, le integrați, acceptați și care se intensifică în interiorul proprii voastre vieți, dragilor.

Această energie, care se amplifică, este percepută prin liniile temporale karmice și Christice, ca o schismă a Planurilor de Polaritate, dragilor ~ o amplificare a furiei și a fricii vocii inconștiente, inconștiența colectivă a omenirii, experimentată, de asemenea, în reflectarea propriilor realități ca și Conștiința EU SUNT Avatar .

Luna februarie, dragilor, atunci când voi ați experimentat Templul Contemplării, a fost un nivel superior de conștientizare a Conștiinței Cosmice Christice, de a observa ceea ce, încă, lucrează în voi, fiind, în același timp, conștienți de ceea ce era reflectat în interiorul realităților voastre, ceea ce era integrat, ceea ce, încă, era acceptat, în cadrul capitulării și încrederii în fața Divinității.

Și Acum, dragilor, pe măsură ce pătrundeți în această lună sacră Martie, amplificați prin corpurile voastre emoționale, voi sunteți invitați în Templul Transformării.

Templul Transformării este adus în ființă prin energia celei de-a Șasea Raze a Devoțiunii și a Idealismului și reprezintă suprapunerea, pe Scara lui Iacov, a Împărăției peste Fundație (Malkuth peste Yesod).

Acest lucru se referă la cel mai înalt nivel de re-echilibrare emoțională, care este, încă, necesar să îl experimentați în această Epoca de Aur a Luminii.

Ridică și integrează liniile temporale dimensionale și nodulii de energie haotică 3D și 4D, dragilor, în planurile dimensionale 5D, 6D și 7D sau Modele de Lumină și această acțiune este în curs de activare pentru fiecare dintre voi, dragilor, ca și Gardieni Sacri, Deschizători de Cale, Semințe Stelare și Inițiați ai Luminii pe acest Pământ Sacru.

Această re-echilibrare emoțională este adusă prin expresia devoțiunii în comunicare, în primul rând, prin rostirea și exprimarea adevărului vostru deschis și onest, așa cum voi îl vedeți, dragilor, reflectarea a ceea la ce, încă, mai lucrați conștient sau sub-conștient.

Și, pe măsură ce integrați acest adevăr, voi descoperiți acest echilibru emoțional și acest flux, prin devotament, prin încredere, prin comunicare, prin Iubire, dragilor, voi aprofundați următorul nivel al muncii în serviciul Divin, în manifestare și iluminare și un nivel superior de cunoaștere a demnității, măreției și Luminii voastre.

În cadrul Templului Transformării există, de asemenea, o concentrare pe purificare, experimentată inițial prin Templul Contemplării și acest lucru necesită un drenaj al Chakrelor; o eliberare de temeri stocate în interiorul corpului emoțional, pe măsură ce pășiți, dragilor, mai adânc în Neant.

Numai atunci, măreția Lui Dumnezeu vă acoperă trupurile cu aceste veșminte invizibile ale Luminii, adânc în Corpul de Lumină EU SUNT Avatar.

Datorită faptului că voi eliberațil aceste temeri percepute, dragilor, voi îngăduiți ca măreția expresiei Iubitei voastre Prezențe EU SUNT să fie experimentată în fiecare fibră a Ființei voastre, în fiecare particulă sub-atomică și acest lucru necesită încredere și capitulare în fața Divinității, încredere și capitulare în fața Vieții.

Și, în acest Templu al Transformării, dragilor, există un accent suplimentar pe manifestare, prin Ceremonial Magic și prin Ritual, realizat prin aspectele celei de-a Șaptea Raze în Templul Contemplării, ajutând la convertirea satisfacției stagnante la mulțumire dinamică, cu alte cuvinte, dragilor, vă determină trecerea la următorul nivel al evoluției Sufletului, următorul nivel al celui mai înalt potențial, înflorirea și Lumina Sufletelor voastre.

Deci, haideți să ne adâncim în înțelegerea acestor valuri emoționale și în ceea ce este experimentat prin intermediul Rețelei Uniunii Iubirii Divine, amplificate în această lună, nu numai prin energiile Lunii Noi / Lunii Pline de dirijare către energiile Echinocțiului, dar și mai mult de atât, dragilor, prin Razele Creației; aceste optsprezece raze care pornesc în spirală din Inima Cosmică a Mamei / Tatălui Dumnezeu și care vă influențează pe fiecare dintre voi, dragilor, în mod conștient sau inconștient, pe măsură ce mergeți pe Calea Iubirii Divine.

Acest lucru este amplificat în acest măreț Templu al Transformării, pentru că aceasta este călătoria pe care o efectuați ~ transformarea în magnificul Tu și măreția întregii Vieți de pe acest Pământ Sacru, având în vedere că voi parcurgeți Calea Iubirii Divine.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Să începem, Acum, cu configurarea spațiului nostru sacru ~ haideți să ne conectăm la toate aceste Entități Iluminate din Compania Cerului, care se bucură să constate, dragilor, că voi acționați și creați schimbare la nivelul acestor vase (corpuri) fizice de pe acest Pământ Sacru și, astfel, ele vă învăluie în Iubirea Mamei / Tatălui Dumnezeu, pentru curajul vostru, pentru puterea voastră, pentru Iubirea, compasiunea, înțelegerea și empatia voastră, pentru a experimenta, dragilor, aceste provocări percepute, aceste Inițieri ale Luminii.

Așa că începem, pur și simplu, inspirând adânc, extinzând abdomenul inferior, contractând abdomenul inferior pe măsură ce expirați și adâncindu-vă în conștientizarea observațională, în contemplarea corpului fizic și a oricărei zone de disconfort, trimițând, pur și simplu, Iubire și mișcând-vă corpul, până când găsiți acea delicatețe și comoditate pentru voi, în acest moment Acum, dragilor.

Chemați, Acum, Iluminarea Supremă a Mamei / Tatălui Dumnezeu și pe toate Ființele Iluminate ale Luminii de Sus, din Ceruri, Arhanghelii și Corespondentele lor Feminine Divine, pe Puternicul Elohim, Maeștrii Razelor, Maeștrii Înălțați, Comunitatea Surorilor Trandafirului, Logosul Galactic – Melchior, Ierarhiile Spirituale Solare – Helios și Vesta, Sanat Kumara – Podul Conștiinței Christice Solare, Lordul Buddha, Trinitatea Luminii –  Arhanghelul Mihail, Arhanghelul Metatron, Lordul Melchizedek și Ordinul lui Melchizedek.

Chemați, Acum, toate celelalte Ființe de Lumină și Ghizii Maeștri pe care îi recunoașteți personal și care doresc să vi se alăture, Acum, în acest spațiu sacru, împreună cu Iubita voastră Prezență EU SUNT; fuzionați, Acum, cu Iubita voastră Prezență EU SUNT, cel mai înalt aspect al Luminii Sufletului vostru în Inima Cosmică a Mamei / Tatălui Dumnezeu.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Templul Transformării, dragilor, este Iluminat de către Arhanghelul Sandalfon si Arhanghelul Gabriel, împreună cu Ordinul lui Melchizedek și Lordul Melchizedek.

Pentru a experimenta acest Templu al Transformării, dragilor, mergeți, inițial, în Templul precedent, în acest caz, ~ Templul Contemplării ~ și Arhanghelul Sandalfon vă va îndruma spre Templul Transformării.

Acordați-vă un moment, dragilor, pentru a pătrunde, mai adânc, în Rețeaua Uniunii Iubirii Divine, pentru a relaționa cu aceasta, prin această minunată matrice a Iubirii din voi și din jurul vostru, care vă conectează prin intermediul Inimii voastre Christice, prin această Rețea a Iubirii Divine și a Conștiinței Uniunii, la Conștiința Luminii EU SUNT Avatar, la Sufletele trezite, la Iubita Prezență EU SUNT a fiecărei femei, bărbat și copil de pe acest Pământ Sacru.

Și astfel, dragilor, prin Conștiința colectivă de Lumină EU SUNT Avatar, voi vă conectați, mai adânc, la propriul Suflet și la familia stelară și de prieteni ai Luminii, la Sufletele fraților și surorilor, la Sufletele pereche și la Flăcările voastre Gemene; cei cu care mergeți pe Calea Iubirii Divine, în acest moment, cei cu care vă veți conecta, în viitorul apropiat, pentru a aprofunda munca voastră în serviciul Divin, pentru a aprofunda cunoașterea că voi sunteți Iubire, că

Iubirea Este Tot Ceea Ce Este.

Și din acest spațiu al Iubirii, acordați-vă un moment pentru a vă plasa mâinile pe Inima voastră Christică, spunându-vă vouă înșivă, Acum:

„Te Iubesc … (pronunțați numele vostru)

Te Iubesc … (pronunțați numele vostru)

Te Iubesc … (pronunțați numele vostru)”

activând, Acum,

Inima voastră Liniștită,

Inima voastră Iubitoare,

Inima voastră Vindecătoare,

Inima voastră Veselă și Fericită,

Inima voastră Inocentă și Deschisă,

Inima voastră Puternică,

Inima voastră Cunoscătoare,

Inima voastră Pasională,

Inima voastră Debordantă și Inima voastră Prosperă,

Inima voastră Încrezătoare,

Inima voastră a Integrității și a Adevărului

Și, Acum, Inima voastră Tainică.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Excelent, dragilor.

Vizualizați, Acum, o coloană de împământare, de orice culoare doriți, care pleacă de la Chakra Rădăcină, Acum, adânc în Inima de Cristal a Mamei Pământ, ancorând această coloană, adânc, în clusterele Luminii de Diamant.

Voi experimentați, Acum, activarea Codurilor Luminii de Diamant ale Creației, Purității, Inocenței și Divinității, pe măsură ce voi sunteți învăluiți în această Flacără de Diamant a Conștiinței lui Melchizedek, Iluminată de Ordinul lui Melchizedek.

Concentrându-vă, Acum, pe această Sferă de Diamant a Luminii, de 16 metri în diametru, din jurul vostru și vizualizând această minunată Floarea aurie a Vieții expansionând în Fructul Vieții și, Acum, în aceste 13 SFERE ale Cubului lui Metatron.

Toate geometriile, numerologiile, geometriile fractale, codurile stelare ki și modelele disponibile pentru voi, în acest moment, prin intermediul Rețelei Uniunii, amplifică pentru voi, Acum, dragilor, o experiență mai profundă a corpului emoțional, în fluxul de energie astrologică a Peștilor, care conduce către energiile Echinocțiului.

Voi vă afundați în aceste emoții și sentimente și, de asemenea, pur și simplu, în recunoașterea sentimentelor care vin pentru a fi eliminate ~ cum ar fi: furie, tristețe, resentimente,trădare, frustrare, dezamăgire sau orice alt sentiment.

Pe măsură ce conștientizați, mai profund, corpul emoțional, voi vă îngăduiți să acceptați aceste emoții în interiorul Inimii voastre Christice.

Nu contează cât de inconfortabil se simte, este bine să se simtă ceea ce simțiți și să vă acordați un moment pentru a îmbrățișa aceste emoții în interiorul Inimii voastre Christice.

„Bun venit furie, bun venit tristețe, bun venit durere ~ Eu vă văd, Eu vă apreciez, Eu vă Iubesc. Eu nu plec nicăieri.”

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Și Acum, dragilor, acordați-vă un moment, prin intermediul Rețelei Uniunii, pentru a sesiza acest echilibru de polaritate dintre inconștientul colectiv și ceea ce se apropie și se reflectă în realitatea voastră, ceea ce devine limpede pentru acest Pământ Sacru și pentru toată Viața de pe acest Pământ Sacru.

Îngăduiți-vă să pătrundeți, Acum, mai adânc, în detașare emoțională, în compasiune, Iubire, înțelegere și acceptare, dragilor. Excelent.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Vizualizați, Acum, în fața voastră Trinitatea Lorzilor Luminii ~ Arhanghelul Mihail, Arhanghelul Metatron și Lordul Melchizedek, care activează Scutul lor de Lumină în jurul acestei Sfere de Diamant a Luminii, de 16 metri în diametru, în jurul vostru, dragilor.

Ei realizează această minunată stea cu douăsprezece vârfuri, cu două simboluri infinit integrate în stea, unul orizontal și unul vertical, purtându-vă, mai adânc, în aliniament cu Matricea Divină a Creației și cu Conștiința Luminii EU SUNT Avatar.

Vizualizați sau simțiți, Acum, pe Arhanghelul Sandalfon, în picioare, în stânga voastră și pe Ghidul vostru, Maestrul Melchizedek, în dreapta voastră, în timp ce voi vă concentrați, pentru un moment, la Templul Contemplării, fiind înconjurați, Acum, de această Flacără Violet a Transmutării și de această minunată Flacără Albă, ce reprezintă această Sferă Malkuth, Regatul.

Acum, voi vă confruntați cu acest portal de activare a Luminii, în jurul Scutului vostru de Lumină, menținându-vă în acest Templu al Contemplării, în cadrul Regatelor Luminii din Orion.

Pe măsură ce intrați în Templul Contemplării, orientat spre vest, inițial, veți auzi, Acum, cele mai frumoase acorduri muzicale și psalmii:

„Adonai Malekh, Domnul, care este Împăratul și Domnul manifestat în natură.

Adonai Malekh, Domnul, care este Împăratul și Domnul manifestat în natură.

Adonai Malekh, Domnul, care este Împăratul și Domnul manifestat în natură.”

Minunat, dragilor.

Arhanghelul Sandalfon  vă conduce, Acum, către o ușă de mijloc, în spatele Templului Contemplării și deschide ușa centrală a Templul Transformării.

Odată intrați în acest Templu al Transformării, dragilor, voi sunteți învăluiți, Acum, de această Flacără Indigo, Alb-Argintie și de Diamant și voi vizualizați sau simțiți pe Arhanghelul Gabriel, la dreapta voastră și pe Arhanghelul Sandalfon, din nou, la stânga voastră.

Arhanghelul Gabriel vă întâmpină și voi vizualizați, Acum, această Flacără minunată a Luminii, auzind psalmii:

„Adonai Malekh, Domnul, care este Împăratul și Domnul manifestat în natură.” și

„Shaddel El Chai, Atotputernicul și Unicul Dumnezeu”.

„Adonai Malekh, Shaddel El Chai, Adonai Malekh, Shaddel El Chai, Adonai Malekh, Shaddel El Chai.”

Această Flacără Indigo, dragilor, care se activează în Chakra Inimii, se conectează prin a Șasea Rază a Devoțiunii și a Idealismului, care vă conduce, mai adânc, către devotament, rugăciune, încredere și capitulare în fața Divinității și în aliniament cu Mama / Tatăl Dumnezeu.

Această energie este experimentată prin frecvențele de raze în spirală, care se propagă dimensional dinspre Inima Cosmică a Mamei / Tatălui Dumnezeu și, de asemenea, din interiorul Shamballei, sediul spiritual al acestui Pământ Sacru, dragilor.

Odată cu această Flacără Indigo, voi experimentați, Acum, Flacara Alb-Argintie a Templului Transformării, care amplifică acestei energii de Transformare și de Comunicare, cu privire la toate nivelurile Ființei voastre și Acum, dragilor, Flacăra de Diamant a Conștiinței lui Melchizedek, a Divinității și a Inocenței.

Pe măsură ce experimentați aceste frecvențe în Templul Transformării, voi vizualizați, Acum, că sunteți acoperiți cu această frumoasă mantie indigo, cu simbolul Florii Vieții și steaua cu șase vârfuri pe spatele mantiei, focalizându-vă pe cunoașterea învățăturilor Ochiului lui Horus, a învățăturilor Ordinului lui Melchizedek.

Și Acum, pe pieptul stâng apar trei flăcări: Flacăra de Diamant a Conștiinței lui Melchizedek, a Divinității și a Inocenței, Flacara Alb-Argintie de Transformare și de Comunicare și în aceasta, Flacăra Indigo a Devoțiunii.

Și Acum, în centrul acestor flăcări, apare simbolul Crucii Duble.

(n. tr. Crucea Patriarhală)

Crucea Patriarhală

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Minunat, dragilor.

Privind în jurul vostru Acum, voi vizualizați aceste oglinzi de argint care se arcuiesc deasupra capului, în cadrul acestui Templu al Transformării, reflectând înapoi către voi, ceea ce voi aveți nevoie să vedeți și să știți.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Pe măsură ce mențineți aceste viziuni, aceste imagini, care pot veni prin corpul emoțional, prin emoțiile, sentimentele, mintea subconștientă, voi vizualizați pe podea, în cele patru colțuri ale acestui Templu, fazele Lunii în diferite etape.

Și Acum, voi sunteți invitați, pentru un moment, dragilor, să vă deplasați în fiecare dintre aceste patru direcții și să observați modul în care fiecare fază a Lunii vă afectează energetic, reflectând, poate, la ceea ce este necesar să experimentați în acest moment Acum sau să vă orientați, mai adânc, către munca voastră în serviciul Divin, către noi începuturi sau noi surse de inspirație.

Pe măsură ce pătrundeți în energiile Lunii Noi, voi percepeți un sentiment profund de conectare la energia Arhanghelului Gabriel, care vă oferă, Acum, o pană și hârtie, ajutându-vă la aprofundarea inspirațiilor Divine și la concentrare în această lună sacră.

Și Acum, deplasându-vă spre energiile Lunii în creștere, vizualizați cum voi dețineți această energie de concentrare, a ceea ce vine spre voi sau ceea ce se reflectă spre voi, în intenție și manifestare.

Poate notând ceea ce este, încă, în curs de eliberare sau purificare pentru voi sau, poate, visele și bucuriile, care se amplifică, Acum, prin Luna Plină.

Și, în sfârșit dragilor, deplasându-vă spre această energie a Lunii în scădere, mai adânc în tăcere, într-un flux de devotament, contemplare, integrare și meditație, către următorul nivel al muncii voastre în serviciul Divin și al călătoriei de-a lungul Căii Iubirii Divine.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Excelent, dragilor.

Arhanghelul Gabriel suflă, Acum, în trompeta sa și, pe măsură ce el face acest lucru, voi vizualizați, în fața voastră, multe sute și mii de Inițiați ai Luminii, în acest Templu al Transformării.

Vălurile Iluziei se ridică, dragilor, simțiți, Acum, cum voi contribuiți la ridicarea Întregii Vieți către următoarea octavă dimensională a Iubirii Divine de pe acest Pământ Sacru, prin acest minunat Templu al Transformării.

Și, astfel, dragilor, acest lucru se realizează prin îmbrățișarea tuturor emoțiilor în Iubire Divină; acceptând, fără a judeca, orice lucru experimentați și fiecare persoană de pe acest Pământ Sacru, în timp ce voi vă concentrați pentru țelul suprem de a reuși, întotdeauna, prin rugăciune și devotament, comunicare, transformare, manifestare și Iubire Divină.

Voi vă alăturați acestui grup de Inițiați, Acum, în acest minunat cerc, învăluiți în aceste Flăcări ale Luminii.

Voi învăluiți Pământul, Acum, mai întâi cu această Flacără Indigo a Devoțiunii, apoi cu această Flacără Alb-Argintie a Comunicării și Transformării și, Acum cu această Flacără de Diamant a Inocenței și Divinității, decretând următoarele:

„Eu Am încredere și Eu mă predau Vieții.

Eu Am încredere și Eu mă predau Divinității,

Eu străbat această Cale a Iubirii Divine în Devoțiunea și Serviciul Divin pentru Mama / Tatăl Dumnezeu, pentru Mama Pământ și Întreaga sa Viață Sacră.

Eu privesc, prin Ochii mei de Maestru, la Întreaga Viață de pe acest Pământ Sacru, păstrând această Viziune și Cunoaștere că tot ceea ce este experimentat prin Planurile Polarității, este transformat în Iubire Divină.

Ceea ce se reflectă către mine, îmi cere ca Eu să îmbrățișez, Eu să Iubesc, Eu să Apreciez și Eu să accept orice lucru care este experimentat, pentru mine personal și pentru acest Pământ Sacru, pe care îl îmbrățișez în Inima mea Christică, știind că există, doar, Iubire.

Prin Legea Grației Divine, Eu îmbrățișez în Inima mea Christică și în Devoțiune, în Capitulare, în Acceptare, în Iubire, fiecare persoană de pe acest Pământ Sacru, care trăiește în frică sau necunoștință, pentru că, împreună, noi vom co-crea Raiul nostru pe Pământ, știind că țelul suprem va prevala întotdeauna.”

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Și Acum, dragilor, Arhanghelul Gabriel înaintează și vă conduce către acest Altar Central din Marmură Albă, pe care sunt acești minunați Crini și Trandafiri Albi.

Și Acum, vizualizați în fața voastră aceste Nouă Cupe. Aceste Nouă Cupe, dragilor, sunt Cupe ale Transformării, care vă conectează la lumea astrală, în acest proces de transformare personală, reflectând înapoi la voi, nu numai ceea ce este necesar să știți și să experimentați în comunicarea cu prietenii sau cu familia și cu cei cu care, încă, aveți nevoie de a vă vindeca relația, care, de asemenea, produc această incredibilă transformare a energiei de purificare, manifestare și accelerare a înfloririi, splendorii și Luminii Sufletului vostru.

Fiecare dintre aceste calități vor fi experimentate, dragilor, în apropierea energiilor Echinocțiului și, Acum, vi se oferă această primă Cupă din care să beți acest Elixir al Vieții.

Această cupă, acest Elixir oferit Acum, dragilor, amplifică și reflectă prin mintea subconștientă și mintea conștientă, dragilor, cele mai adânci temeri, traume, dureri sau trădări, care au nevoie să fie îmbrățișate complet în Inimile voastre Christice, pentru a aprofunda munca voastră în serviciul Divin și pentru a experimenta un sentiment, mai profund, de aliniere la Inima Cosmică a Mamei / Tatălui Dumnezeu, pe măsură ce voi vă purificați prin intermediul Chakrelor voastre, pe măsură ce voi vă adânciți în Neant.

Arhanghelul Gabriel vă invită, Acum, să experimentați Înregistrările Akashice și liniile temporale din trecut, care, încă, trebuie să fie vindecate în acest moment, dragilor, astfel încât să puteți pătrunde în liniile temporale ale Iubirii Divine și ale Conștiinței Uniunii, în Liniile Temporale Christice ale Luminii.

Arhanghelul Gabriel plasează, Acum, pe al Treilea Ochi, simbolul său de Lună în Creștere, această frumoasă semilună de argint și, deasupra acesteia, Steaua cu Nouă vârfuri.

Și Acum, Arhanghelul Sandalfon înaintează și vă pune pe cap o Coroană de Trandafiri Albi, care simbolizează compasiunea, puritatea, inocența și Iubirea Divină.

Minunat, dragilor.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Simbolul Arhanghelului Gabriel

Simbol Arhanghel Sandalfon

(Nota traducătorului -Foto 2 și 3)

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Înregistrările Akashice, dragilor, sunt o dimensiune a Conștiinței Sufletului, care conțin planuri multi-universale, înregistrările Întregii Vieți, toate formele și benzile de conștiință.

În cadrul Înregistrărilor Akashice, imprimarea fiecărui gând, sentiment și acțiune sunt efectuate prin intermediul Printurilor individuale de Viață, precum și prin Printurile Vieții tuturor posibilităților viitoare.

Înregistrările Akashice sunt conținute în ceea ce se numește „Cartea de Aur a Akashei” și toți Lucrătorii în Lumină treziți sunt capabili de a accesa Înregistrările Akashice, prin dorința de a-și asuma responsabilitatea pentru toate evenimentele care vă afectează în acest moment Acum.

Și, pe măsură ce vizualizați Înregistrările Akashice, dragilor, voi faceți acest lucru căutând, prin Ochii de Maestru, în cunoașterea a vouă înșivă, ca și aceste Flăcări sacre transformatoare ale Iubirii Divine, în slujba Mamei Pământ și a Întregii sale Vieți și, astfel, voi decretați Acum:

Eu mulțumesc și

Eu chem pe Arhanghelul Gabriel, Arhanghelul Sandalfon, Heruvimii, Maeștrii Akasha,

Eu chem pe Arhanghelul Gabriel, Arhanghelul Sandalfon, Heruvimii, Maeștrii Akasha,

Eu chem pe Arhanghelul Gabriel, Arhanghelul Sandalfon, Heruvimii, Maeștrii Akasha,
și pe Iubita meu Prezență Eu Sunt,

pentru a-mi Lumina Calea, prin intermediul Amprentelor mele individuale de Viață, din cadrul Înregistrărilor Akashice.
Și, în acest moment, Acum, să mărească, să amplifice și să reflecte către mine, atât umbra, cât și Lumina mea,
la ceea ce Eu, încă, mai lucrez, la un nivel sub-conștient sau de care Eu am nevoie pentru a înțelege, experimenta sau integra, având în vedere că Eu merg pe

Calea Iubirii Divine.

Eu mă conectez, Acum, la Akasha, la nivel de Suflet al Conștiinței și Luminii.
Eu Sunt, Acum, întâmpinat(ă) și salutat(ă) de Gardienii Înregistrărilor Akashice,
ei apărând în fața mea, în acest Templu al Transformării.

Eu îmi pronunț numele meu complet, Acum, pe care îl numesc în acest moment,
Eu mulțumesc și Eu cer, Acum, să vizualizez înregistrările actelor mele din trecut și faptele care afectează Țelul Vieții mele în acest moment.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

O frumoasă carte, Înregistrările Akashice, apare, Acum, în fața mea,
Eu deschid această carte, simboluri apar în fața mea,
frecvențe cosmice vibraționale, culori, geometrii,
Raze de Lumină și modele vibraționale sonice ale Luminii Divine.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Eu privesc și Eu observ, Acum, pe un ecran de film tridimensional din fața mea,
acele acțiuni ale Vieții mele trecute și realități paralele mă afectează în acest moment,
în sens pozitiv sau negativ,
înțelegând multe dintre Lecțiile de Viață pe care le-am ales,
precum și Țelul Sufletului meu în această Viață.

Eu iert și Eu iubesc Sinele meu,
și pe toți cei cu care Eu Sunt conectat(ă) la nivel de Suflet, prin Înregistrările Akashice,

Eu înțeleg provocările mele și curajul meu, puterea mea, compasiunea mea și Lumina,
și modul în care fiecare dintre Amprentele Vieții mele m-au adus în acest moment Acum din timp.

Și, Acum, Eu mulțumesc și Eu cer să văd fiecare gând subconștient, frică sau acțiune,
care au nevoie să fie îmbrățișate de Inima mea Christică.

Eu mulțumesc și Eu cer, Acum, să fiu purtat(ă) de-a lungul liniilor temporale karmice, la acele evenimente sau traume
pe care Eu, încă, le păstrez,
pentru ca Eu să pot experimenta iertarea și eliberarea vinei,
pentru ca Eu să pot găsi, în mine, Iubire și Compasiune
nu numai pentru mine, ci pentru toți cei care sunt în această situație cu mine.

Pe măsură ce liniile temporale karmice sunt aduse către mine, prin acest Coridor de Aur a Luminii,
Eu am, Acum, un sentiment de a mă întoarce în liniile temporale
și Eu mă opresc la ultimii cinci ani,

perioadă ce a fost cea mai mare deschidere a mea, cea mai înaltă chemare a Luminii,
și Eu o numesc o Chemare a Luminii,
pentru că Eu înțeleg că prin acceptarea situației
și îmbrățișarea acesteia cu Inima mea, ca un Inițiat al Luminii,
Eu aprofundez următorul meu nivel de înflorire, splendoare și Lumină.

Eu îmi acord un moment, Acum, doar, pentru a experimenta și a Iubi
furia sau durerea din Inima mea:
pe măsură ce Eu trimit Iubirea mea, prin intermediul acestei frumoase Flăcări Diamant Indigo Alb-Argintie,
acestei ființe sau grup de ființe care sunt în această istorie cu mine,
de-a lungul liniilor temporale karmice.

Înțelegând acestor acorduri de pre-naștere
Eu, doar, Iubesc, Eu Iert și Eu Eliberez vina.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Și, Acum, Eu mă concentrez pe linia temporală a ultimilor zece ani,
privind, încă o dată, la cele mai profunde temeri ale mele,
care ar putea ieși la suprafață în mod conștient sau inconștient.

Eu eliberez durerile sau trădările pe care Eu le simt,
eliberând victima și conștiința persecutorie,
descoperind un nou mod de comunicare
prin acest Templu al Transformării.
Arhanghelul Gabriel este, Acum, la dreapta mea
Arhanghelul Sandalfon este, Acum, la stânga mea,
Ghizii mei Maeștri Melchizedek sunt în fața mea
și Lumina Ordinului lui Melchizedek este în jurul meu.

Totul este revelat prin Voalurile Iluziei,
tot ceea ce Eu am experimentat,
Tot Ceea Ce Eu Sunt,
venind mai adânc, Acum, spre cunoașterea că
Tot Ceea Ce Există, Este Iubire.

Eu continui călătoria de-a lungul liniilor temporale karmice
în ultimii cincisprezece ani, în ultimii douăzeci de ani,
și Eu călătoresc înapoi,
fuzionând cu liniile temporale.
Tot Ceea Ce Este necesar să fie, pur și simplu, acceptat,
îmbrățișat și Iubit,
în iertare,
în Inima mea Christică.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Eu îmbrățișez, Acum, Copilul Interior,
acest copil este Împărăția Dumnezeului meu,
Inocența mea și Divinitatea mea.

Învelită în această Flacără Diamant Indigo Alb-Argintie a Transformării, Comunicării, Manifestării și Iubirii Divine,
Eu accept, Eu apreciez și Eu sărbătoresc toate emoțiile mele și tot ceea ce Eu am experimentat pentru a mă recunoaște ca Iubire,
și, în special, doar, să mă îmbrățișez și să mă iubesc, Acum,
îmbrățișarea și Iubirea copilului rănit,
și a copilului magic nevinovat.

Eu Sunt Unul(a) cu Mama / Tatăl Dumnezeu,

Eu Sunt Unul(a) cu emoțiile mele,

Eu Sunt Unul(a) cu Întreaga Viață.

Eu mulțumesc și Eu cer, Acum, să văd viitoarele mele Amprente ale Vieții, pe măsură ce acest Inițiat Melchizedek și Flacăra Sacră Transfiguratoare a Iubirii Divine,
aduc în acest moment Acum, o înțelegere mai profundă a Țelului Sufletului meu,
în comunicare, inspirație,
și prin percepțiile extrasenzoriale și darurile mele creative.

Eu aprofundez această Cale a Iubirii Divine
prin Iluminarea Iubitei mele Prezențe Eu Sunt,
și a tuturor acestor Ființe de Lumină Iluminate.

Eu mă  conectez, Acum, la Planul meu originar Divin al celor Opt-Celule,
Matricea mea ca Sămânță Stelară,
pe măsură ce Eu merg pe această Cale a Iubirii Divine,
Ca această Sacră Flacără Transfiguratoare a Iubirii Divine,
Ca această Ființă Maestru al Luminii
Ca acest Inițiat al Luminii.
Eu atrag aceste expresii creative ale minunatelor mele daruri,
și această capabilitate prin aceste mesaje sufletești
în comunicare și pentru ca Eu să mă exprim,
știind cât de mult Eu Sunt apreciat(ă), Eu Sunt sărbătorit(ă) și Eu Sunt iubit(ă),
știind că

Eu merit,
Eu merit,
Eu merit.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Și, Acum, Eu mă aflu, din nou, în acest Templu al Transformării, care unește acești Inițiați ai Luminii, încă o dată.

Eu învălui, Acum, acest Pământ Sacru și Întreaga sa Viață, în această frumoasă Flacără Indigo a Devotamentului, această Flacără Alb-Argintie a Transformării, Comunicării, Iubirii și a Admirației și această Flacără Diamant a Divinității, Inocenței și a Purității.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Eu mă aflu, Acum, din nou, în spațiul meu sacru, ancorându-mă, încă o dată, în Inima de Cristal a Mamei Pământ, păstrând, în același timp, această conexiune deschisă cu toate aceste Ființe de Lumină Iluminate de Sus, din Ceruri.

Eu  mă călăuzesc în propria mea lucrare de ceremonie, Eu aprind o lumânare argintie sau albă, pentru a reprezenta, pentru mine, serviciul Divin pe care îl fac în

Templul Transformării și al Schimbării.

Eu mulțumesc, Acum, tuturor acestor Ființe de Lumină Iluminate, Arhanghelului Sandalfon, Arhanghelului Gabriel, Ordinului lui Melchizedek și tuturor celor care mi s-au alăturat în acest spațiu sacru,

ca o Inimă Unică, ca un Spațiu Unic Unificat al Iubirii Divine.

Eu deschid, Acum, încet ochii, fiind pe deplin prezent(ă) și privind, prin Ochii mei de Maestru, la Întreaga Viață din jurul meu, știind că

EU SUNT Iubire,

EU SUNT Iubire,

EU SUNT Iubire.

◊֍◊◊֎◊֎◊◊◊֍◊֎◊֎◊

Transcris de Eadie Miller (Mulțumesc Eadie!)

Link original:

http://pleiadianlight.blogspot.ro/2017/03/temple-of-transformation.html

Traducere:
Dida Aurelia

Pace, Lumină, Iubire, Compasiune, Serenitate și Binecuvântări Divine Tuturor!

Vă Iubesc pe Toți

https://ro.gravatar.com/didaaurelia444

https://didaaurelia444.wordpress.com/2017/03/19/templul-transformarii-invataturile-ochiului-lui-horus/

Acest material este proprietatea traducătorului și este permisă copierea și repostarea sa, doar, cu publicarea provenienței traducerii originale (link-urile menționate mai sus).

Mulțumesc!

Cele Nouă Cupe ale Transformării

Purificare
Centrare și Împământare
Rugăciune și Devotament 
Adevăr și onestitate (Justiție și Suveranitate)
Direcție și Concentrare (Claritate, Intuiție și Înțelegere)
Vindecarea Relațiilor Personale (Compasiune, Iubire Christică și transmisiile Inimii Christice)
Capacități Telepatice, Abilități si Daruri ESP (Percepții Extrasenzoriale)
Pace și Intenție
Manifestare, Bucurie și Apreciere

Anunțuri

Despre *Dida Aurelia* Lumină și Iubire

EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina Aurie EU SUNT TOT CEEA CE EU SUNT AUM AUM AUM
Acest articol a fost publicat în Anrita Melchizedek și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Templul Transformării ~ Învățăturile Ochiului Lui Horus

  1. Pingback: Templul transformarii | Templul Unimii @ lauradinu.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s