Proiectul ORIGINAL al Epocii de Aur ~ este ACUM activat în Modelul Tău

L’Aura Pleiadian

26 August 2017

„Reacțiile” din întreaga conștiință a celor de pe Pământ
apar Aici pentru a fi păstrate în Iubire.

Așa-numitul întuneric este Aici pentru a servi Luminii.

Este separarea care așteaptă să se unească, din nou, cu Sinele Său Superior. În mod conștient.

Iubirea este uniunea și „Prezența” care este întotdeauna, Aici, Acum.

Această Iubire este, întotdeauna, PREZENTĂ în Momentul Acum și nu pleacă vreodată.

Și va fi întotdeauna.

Această IUBIRE vindecă divizarea care apare ca rezultat.

În primul rând în interior și apoi se dezvăluie în exterior.

Ca NOUL Pământ. Epoca de Aur.

Este înăuntru. Pe măsură ce o trăiești, ea se dezvăluie.

Iubirea este singurul răspuns care vindecă dimensiunile conștiinței care apar ca fiind separate.

Unindu-le încă o dată.

Uniunea PRIMORDIALĂ, este Epoca de AUR încă o dată .

Respiră, simte și pronunță lent.

Eu trăiesc, Acum, ca fiind Sinele meu Divin Primordial în Epoca de AUR ~ Ca și Întreaga Ființă de Lumină Perfectă  ~  Care Eu Sunt.

Codurile mele de Lumină sunt, pe deplin, activate Acum și Prezența mea Divină este Tot Ceea cu Ce Eu mă identific ~ ca și Ceea Ce Eu Sunt.

Eu trăiesc în Fericire completă, ca Lumina mea Divină ~ pe Toate nivelurile ființei mele ca și Conștiință de Lumină ~ Acum.

Eu trăiesc, ACUM, ca IUBIRE Eternă ~ prin Inima mea, care Eu Sunt.

Abundență, Sănătate, Libertate, Cunoaștere, Tot Ceea Ce Eu Sunt Etern, este Ceea Ce Eu mă cunosc a FI.

Eu Sunt Întreg(ă) ~ Eu trăiesc în UNIUNE perfectă cu Sinele meu Ascensionat Divin ~ Fiind Acum.

Eu trăiesc fiecare MOMENT ~ CA UNUL, în Epoca de Aur ~ Complet trezit(ă), complet Divin(ă), ACUM.

Eu trăiesc prin Inima mea și Eu am eliberat modelele vechi de gândire, în care odată am crezut că Eu Sunt acele gânduri.

Acum ~ Eu Sunt liber(ă). Ca un Înger al Epocii de Aur ~ Eu îmi întind Aripile Luminii.

Complet Transformat(ă).

Eu fuzionez, complet, cu toate dimensiunile Luminii în care Eu exist, ACUM.

În Lumina Eternei Epoci de Aur ~ ca Ființe Ascensionate ~ Consiliul Divin al Celor care Veghează, cu TINE, ACUM, în Iubire Necondiționată.

Link original:

The ORIGINAL Design of The GOLDEN Age ~ Is NOW Activated in Your Blueprint

Traducere:
Dida Aurelia

Pace, Lumină, Iubire, Compasiune, Serenitate și Binecuvântări Divine Tuturor!

Vă Iubesc pe Toți

https://ro.gravatar.com/didaaurelia444

https://didaaurelia444.wordpress.com/2017/08/29/proiectul-original-al-epocii-de-aur-este-acum-activat-in-modelul-tau/

 

Acest material este proprietatea traducătorului și este permisă copierea și repostarea sa, doar, cu publicarea provenienței traducerii originale (link-urile menționate mai sus).

Mulțumesc!

Anunțuri

Despre *Dida Aurelia* Lumină și Iubire

EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina EU SUNT Lumina Aurie EU SUNT TOT CEEA CE EU SUNT AUM AUM AUM
Acest articol a fost publicat în L’Aura Pleiadian și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s