Chakra Zeal – Izvorul Viselor

Chakra Punctul Zeal

Eileen Brooks

Mesagerii Spiritului

Informații despre Chakra Zeal

Punctul Zeal o Chakră nou trezită …

Această Chakră este situată în spatele gâtului, la baza craniului.

Această Chakră lucrează, mai mult, la Nivel Transpersonal, la nivelul Sufletului tău, cu Chakra Steaua Sufletului, care este poziționată și mai sus, deasupra Chakrei Coroană, fiind clasificată ca o chakră exterioară corpului; majoritatea terapeuților nu lucrează la acest nivel al Chakrelor.

Culoarea asociată Chakrei Punctul Zeal este magenta, infuzată cu Lumina albă pură care provine din Chakra Steaua Sufletului.

Multe cauze pot provoca dezechilibrări la nivel energetic.

Unele dintre aceste cauze sunt: trauma emoțională, pierderea unei persoane apropiate, ruperea unor relații, tiparele negative din perioada copilăriei sau a adolescenței, stresul, pentru a numi, doar, câteva.

Oricare dintre situațiile de mai sus vor cauza probleme la nivel energetic și, în funcție de modul în care vor fi abordate aceste situații, acestea vor determina simptomele energetice sau fizice care vor fi experimentate.

Dacă ele vor fi împinse în spatele minții, refuzând abordarea oricărei situații care ar putea exista, fiți convinși că ele vor încerca să iasă la suprafață, în diferite momente din viață.

Ar putea să se manifeste ca și furie sau ca și oscilații emoționale severe; indiferent de forma sub care o vor face, voi veți fi foarte conștienți de ele.

Păstrarea vechilor emoții negative provoacă dis-funcționalități, atât în corpul energetic, cât și în cel fizic.

Unele dintre simptomele pe care oamenii le pot îndura din cauza unui blocaj energetic sau a unei energii stagnante pot fi: se simt lipsiți de energie, chiar și atunci când dorm bine, se simt împrăștiați sau neancorați, se confruntă cu oscilații emoționale, cu o stimă de sine scăzută, cu stres mental și emoțional, crize depresive, cu o activitate hiperactivă sau hipoactivă a minții, a corpului sau a emoțiilor.

Oamenii care fac abuz de substanțe cum ar fi: drogurile, consumul excesiv de alimente, fumatul și alcoolismul, pot suferi și ei de anumite probleme ale sistemului energetic.

Toate sentimentele, gândurile, emoțiile și acțiunile negative acționează, mai întâi, asupra sistemului energetic și trec, apoi, în corpul fizic, dacă nu sunt rezolvate.

Asemenea Chakrelor și Aura, Meridianele și Nadisurile fac toate parte din sistemul nostru energetic.

Energia este atrasă din Forța de Viață Universală, care înconjoară fiecare lucru din viața noastră.

Această energie curge în și prin Chakre și Aură, hrănind Meridianele și Nadisurile.

Această energie este forța de viață, corpurile nu pot funcționa fără ea, așa că, dacă această curgere a energiei este blocată sau stagnează undeva în sistemul energetic, acest lucru înseamnă că por apărea probleme la un anumit nivel în corp, fie emoțional, fie mental sau fizic sau poate în toate trei.

Chakra Punctul Zeal – Exprimarea prin voce

Cuarțul de Stâncă … cu două vârfuri ajută la deschiderea și echilibrarea Chakrei Punctului Zeal, aflat în partea din spate a gâtului, la baza craniului.

Această zonă este numită și ”Gura Lui Dumnezeu”, o rampă de lansare și un punct de intrare pentru o nouă spirală evolutivă.

Cristalul asistă circulația energiei Kundalini, care deschide următorul nivel de inițiere în armonie Divină.

Atunci când energia se adună în zona gâtului, Chakra Punctului Zeal ajută la exprimarea adevărului.

Darul deschiderii acestei chakre este o minte pe deplin conștientă, pentru a exprima puterile spirituale prin voce.

Este benefic să lucrați cu corpul, în timp ce lucrați cu această Chakră.

Nota G# pentru Chakra Zeal

Chakra Zeal mai este numită și Chakra Extazului sau Chakra Alta Major.

Ea se află la partea superioară a coloanei vertebrale și este la fel de importantă ca și Chakra care se află la baza coloanei vertebrale.

Cunoscută și ca „Izvorul Viselor”, ea este, în acest moment, vestigială.

Este, doar, poziționată la baza craniului, la nivelul lobului occipital, în partea din spate a gâtului.

Atunci când este pe deplin activat, acest centru reglează comunicarea telepatică multidimensională.

Atunci când „Izvorul Viselor” este, pe deplin, trezit, vălul celei de-a Treia Dimensiuni se dizolvă și se realizează Ascensiunea în Dimensiunile 4D și 5D.

Chakra Punctul Zeal, Chakra Ascensiunii se deschide.

Această Chakră localizată în spatele gâtului, la baza craniului (bulbul rahidian) mai este numită și „Gura Lui Dumnezeu”.

Energia Kundalini este asistată și este blândă și grațioasă.

Este bine să aveți această chakră activată, atunci când părăsiți Pământul.

Atunci când Chakra Zeal se deschide, se deschid și anumite abilități spirituale.

Câte abilități se trezesc și în ce măsură, diferă de la ființă la ființă.

Clar vederea, călătoriile extracorporale, capabilitățile avansate de amintire a viselor, darurile de vindecare, telepatia, chiar și empatia, sunt, toate, abilități de care acest centru este răspunzător, în ceea ce privește activarea lor.

În mod natural, programarea pentru aceste informații se află în Chakra Coroană.

Dacă este o problemă cu una dintre aceste abilități, dar nu și cu celelalte, ar fi bine să căutați cauza la Chakra Coroană.

Totuși, aveți în vedere că, atunci când Chakra Zeal a unei ființe începe să se deschidă, aceasta ar putea să perceapă, doar, o sclipire a acestor abilități.

S-ar putea să nu se activeze pe deplin, până când Chakrele Transpersonale și Chakra Steaua Sufletului nu sunt deschise.

Cu alte cuvinte, atunci când Chakra Zeal individuală se trezește, persoana experimentează, doar, aceste abilități, însă nu are un control asupra lor și manifestarea lor poate fi sporadică, în cel mai bun caz.

Intențiile și decretele voastre vor face un salt cosmic înainte, atunci când veți înțelege, pe deplin, că ceea ce voi așteptați să apară ca manifestare în lumea exterioară, este, doar, o reflexie a ceea ce voi creați în lumea voastră interioară.

Ceea ce voi creați în lumea voastră interioară se bazează pe toate acele tipare mentale, emoționale și pe alte tipare multidimensionale, pe care le urmați și le alegeți în fiecare moment.

Aceste alegeri pot fi conștiente sau inconștiente.

Dorința voastră de a face alegeri, care vă servesc în orice moment, se bazează pe cât de multă Iubire de sine și acceptare vă oferiți propriei voastre ființe.

Acest lucru este ușor de făcut, atunci când ajungeți la înțelegerea că Iubirea vine din Spirit și că voi sunteți acel Spirit.

Ea vine din interiorul vostru.

Voi vă oferiți, pur și simplu, Iubirea, răsplata și înțelegerea pe care, până acum, le-ați căutat în lumea din afara voastră.

Însă, amintiți-vă, că lumea exterioară  este, doar, o reflexie a lumii voastre interioare.

Deci, în procesul co-creării realității, este bine ca, mai întâi, să vă oferiți vouă înșivă acea realitate.

Asta înseamnă ca voi să înțelegeți, cu adevărat, că voi aveți, deja, acel „ceva” în voi, sub forma Iubirii de sine și al dreptului vostru meritoriu.

Există în voi.

Îl aveți, deja, energetic, în conștientizarea voastră.

Ce îi dăruiți Sinelui vostru?

V-ați iertat pe voi înșivă pentru alegerile pe care le-ați făcut în trecut?

Dacă nu, atunci intrați în prezent și acceptați prezentul prezenței.

În acest fel, realitatea pe care voi o căutați, pe care voi vreți să o vedeți împlinită, există, deja, în voi, ca o realitate trimisă anterior.

Co-crearea nu are, prea mult, de-a face cu primirea (care implică ceva exterior), ci cu oferirea (oferirea implică ceva ce vine din voi, din Sinele vostru, din Spirit).

Se spune că această Chakră, numită Chakra Punctului Zeal sau „Gura Lui Dumnezeu”, este binecuvântată de către Buddha și este localizată în partea posterioară a capului, la baza craniului (bulbul rahidian).

Ea retrezește visătorul în noi toți și este originea viselor profetice și a viziunilor.

În mod obișnuit, aceasta este activată, doar, la visătorii și clarvăzătorii profetici, însă se activează în tot mai mulți dintre noi, în aceste momente.

Atunci când Chakra Zeal este, pe deplin, energizată, ea  reglează comunicarea telepatică multidimensională.

Prin această Chakră, cei care sunt capabili, pot privi în trecut sau în viitor.

O tensiune la nivelul gâtului și în umeri poate fi semnul unei deschideri a acestei Chakre.

Dacă vă aflați într-o astfel de situație, fiți atenți la viziuni, noi intuiții și folosiți-vă această abilitate în mod responsabil.

Calitățile acestei Chakre sunt puterea, protecția, blândețea și grația.

Această Chakră rezonează la culoarea magenta.

Cristalele care rezonează cu „Izvorul Viselor” sunt: cuarțul de stâncă și turmalina roz.

Cuarț de Stâncă

Turmalina Roz
Link original:

http://www.souledout.org/wecyclewisdom/node/62

Traducere:
Dida Aurelia

Pace, Lumină, Iubire, Compasiune, Serenitate și Binecuvântări Divine Tuturor!

Vă Iubesc pe Toți

https://ro.gravatar.com/didaaurelia444

https://didaaurelia444.wordpress.com/2017/10/18/chakra-zeal-izvorul-viselor/

Acest material este proprietatea traducătorului și este permisă copierea și repostarea sa, doar, cu publicarea provenienței traducerii originale (link-urile menționate mai sus).

Mulțumesc!

 

 

Despre Lumină și Iubire

Fie ca din Inima voastră să erupă Iubire necondiționată, Fie ca mințile voastre să fie iluminate de Pace infinită, Fie ca trupul să vi se inunde cu Lumina Esenței voastre, Fie ca toți cei pe care-i atingeți în această viață, prin gânduri, cuvinte și fapte, să fie transformați de Radianța Prezenței voastre. * Richard Rudd *
Acest articol a fost publicat în Ascensiune și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Chakra Zeal – Izvorul Viselor

  1. Pingback: Respirația Infinită | Lumină și Iubire

  2. Elena Cecilia Popa zice:

    Pe 18.10.2017, Elena Cecilia Popa a scris:

    Apreciază

  3. marta moldvai zice:

    Multumesc pentru aceasta informatie, mi-a clarificat multe ! A fost o piesa importanta care lipsea in „puzzelul” meu.

    Apreciază

  4. Pingback: Inițierile Delfinului și ale Balenei Angelice Aurii | Lumină și Iubire

  5. Pingback: O Transformare Cuantică Către Conștiința Christică | Lumină și Iubire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s