SAMADHI

Samadhi

Film Documentar
Partea Întâi

MAYA: Iluzia Sinelui

 

Acela care are această înțelegere (că Universul este identic cu Sine) și vede întreaga manifestare ca pe un joc al Lui Dumnezeu cu El însuși, este, fără nici o îndoială, un eliberat în viață.

(Spanda Karika, V, 5) 

În Ashtanga Yoga (Yoga celor opt ramuri), Samadhi reprezintă ultima treaptă spre desăvârșire, stadiul final al oricărei căi spirituale autentice și fuzionarea cu Sinele Suprem Atman.

Starea de Samadhi (extazul Divin) face ca obiectul concentrării mentale și al meditației profunde să strălucească, doar el singur, în câmpul lărgit al conștiinței yoghinului.

Totodată, dualitatea subiect-obiect, cunoscător-cunoscut dispare în totalitate.

Yoghinul experimentează o stare de conștiință non-duală, beatifică, în care percepe substratul unic și nediferențiat al tuturor lucrurilor, creaturilor și universurilor.

Acum apare cunoașterea directă sau fenomenul dublei incluziuni, adică ceea ce înțelepții afirmă de milenii și anume, că întregul Univers se află îConștiință Supremă șConștiința Supremă se regăsește în absolut tot ce există în Univers.

Sursa:

http://www.abhedayoga.ro/samadhi-maya-iluzia-sinelui-partea-i-film-documentar-de-exceptie/

despre Samadhi
În cele din urmă, sfârșitul lumii vine în Samadhi sau extazul Divin.
Exista două tipuri de Samadhi.
La început, când încercați să stați și să meditați, mintea fuge în toate direcțiile.
Credeți că este imposibil să mergeți mai în profunzime.
Dar dacă stați liniștiți și perseverați suficient de mult, începeți să simțiți acea liniște minunată a Lui Dumnezeu.
Când mintea este orientată spre interior, centrată asupra Lui, uitați de lume și descoperiți în acea liniște o fericire mai mare decât orice fel de plăcere lumească.
Acea stare, când sunteți complet absorbiți de conștientizarea interioară a Lui Dumnezeu, când nu mai sunteți conștienți de lume, se numește Sabikalpa Samadhi.
Ea reprezintă o „disoluție parțială a lumii” pentru că atunci când vă întoarceți la starea de conștiință obișnuită, iluziile acestei lumi vă vor afecta din nou întrucâtva, cu excepția cazului în care sunteți foarte evoluați și liberi de orice fel de dorințe și atașamente.
Al doilea tip de Samadhi, și cel mai inalt, este când sunteți în lume dar nu sunteți ai ei, vă împliniți în continuare îndatoririle, însă sunteți conștienți de Dumnezeu în fiecare moment.
Aceasta se numește Nirbikalpa Samadhi.
Este sfârșitul tuturor dorințelor și atașamentelor limitatoare.
Iluziile sunt îndepărtate și acela este, cu adevarat, sfârșitul lumii.
Vă îndemn să memorați poezia mea “Samadhi” (o găsiți la final n.n) pentru că acea stare de libertate a Sufletului este țelul fiecărui om ce cutreiera Pîmântul.
Multi se tem că dacă intra în Samadhi, s-ar putea să nu se mai întoarcă la conștiința acestei lumi.
Și totuși nu se tem să se ducă la culcare în fiecare noapte, când identificarea cu corpul și cu lumea sunt uitate și lăsate subconștientului.
Este o prostie să vă gândiți în acest fel la Samadhi.
El nu este o încetare a conștiinței, ci o expansionare a ei.
 
Încheiați iluzia acestui vis întorcându-vă la Dumnezeu
Aduceți sfârșitul lumii pentru voi înșivă, chiar acum, fiind cu Dumnezeu.
Nu întinați templul Sufletului vostru cu dorințe care vă agită și plăceri lumești zgomotoase.
Stați imaculați în Lumina conștiinței voastre și în Lumina Iubirii pentru Dumnezeu.
Accedeți la acel nivel chiar acum.
Și atunci poate că, în războaiele acestei epoci electrice sau în epoca mentală sau în epoca adevărului, vă veți reîntoarce asemenea lui Iisus, pentru a aduce pace pe Pământ și a spune omenirii:
„Am învățat lecțiile pe care Dumnezeu dorea să le învăț.
Necazurile, bolile și moartea nu mai înseamnă nimic pentru mine.
Eu Sunt Una cu Lumina Eternă.
Lumea s-a sfârșit pentru mine.
Veniți, frați și surori ce, încă, suferiți de coșmarul acestei lumi a vieții și a morții și de cicluri nesfârșite de reîncarnare – veniți cu mine!
Vă voi arata că sfârșitul lumii înseamnă sfârșitul visului vostru ireal pe acest Pământ.
Învățați această lecție pentru ca Sufletul vostru să poată străluci veșnic – o stea în eternitate – la pieptul Domnului.”
Nu uitați, voi sunteți Aici pe Pământ, doar, pentru scurt timp, însă sunteți, veșnic, copilul Lui Dumnezeu.
Nu vă alăturați forțelor ignoranței.
Mai întâi să ajungeți să-L cunoașteți pe Dumnezeu.
Și atunci, orice v-ar spune El să faceți, va fi bine, indiferent că ar fi vorba să luptați pentru țara voastră sau să fiți oameni de afaceri sau un artist sau un învățător spiritual.
Când Îl veți cunoaște cu adevarat, veți fi bine ghidați în viață.
De aceea spune Scriptura: „Mai întâi cercetează împărăția Domnului…”
Dacă veți putea trăi respectând, doar, câteva din adevărurile pe care vi le-am oferit, veți fi persoane transformate.
Dacă veți urma învățăturile de la Self-Realization (Yogoda Satsanga), îl veți cunoaște pe Dumnezeu.
Când sunt cu voi, nu vreau să vă dau, doar, satisfacția intelectuală despre adevăr, ci vreau să-l percepeți pe Dumnezeu voi înșivă.
V-am învățat cum să puneți capăt imperfecțiunilor ca să puteți merge mai departe – la El.
1 Poezia apare în „Autobiografia unui yoghin”, capitolul 14: „Experiența Conștiinței cosmice”, precum și în cartea „Songs of the Soul”
Sursa:

https://stiintaindieiantice.wordpress.com/yugas/sfarsitul-lumii-in-starea-de-samadhi/

 
„SAMADHI” 

de Paramahansa Yogananda
Risipite sunt vălurile de Lumină şi întuneric,
Întristarea piere fuior în văzduh,
Duse departe, în larg, sunt corăbiile bucuriilor efemere,
Mirajul simţurilor apune obscur.
Iubire, ură, sănătate, boală, viaţă, moarte,
Toate aceste deşarte umbre de pe chipul dualităţii s-au şters.
Hohotele de râs, grimasa de sarcasm, tulburarea melancoliei,
S-au topit în imensitatea oceanului de beatitudine.
Furtuna s-a liniștit
Sub puterea baghetei fermecate a intuiţiei profunde.
Universul, vis uitat, pândeşte în subconştient,
Gata să invadeze memoria Divină de-abia trezită.
Trăiesc, fără umbra cosmică,
Pe când umbra nu poate exista în lipsa mea;
Așa cum oceanul trăieşte fără valuri,
Însă valurile nu pot respira fără ocean.
Stări de vis, de trezie, de somn profund,
Trecut, prezent şi viitor, nu mai sunt astfel pentru mine,
Ci, doar, un etern prezent, Sinele revărsându-se omniscient, pretutindeni.
Planetele, stelele, galaxiile, Pământul,
Erupţii vulcanice, ca-n ziua judecăţii de apoi,
Furnalele în care se coace aluatul Creaţiei,
Gheţari tăcuţi de Lumină, fluxuri incandescente de electroni,
Gândurile tuturor oamenilor, cele trecute, cele prezente, cele care vor veni,
Fiecare fir de iarbă, eu însumi, omenirea,
Fiecare grăunte de praf cosmic,
Mânie, lăcomie, bine, rău, mântuire, dorinţă,
Toate le absorb în eul meu infinit dilatat, le tranform
În vastul ocean de sânge al Fiinţei Unice!
Bucuria extatică, născută din meditaţie,
Îmi umple ochii cu lacrimi,
Mistuite în flăcările nemuritoare ale beatitudinii
Lacrimile, corpul meu, întreaga mea ființă.
Tu eşti eu, eu sunt Tu,
Cunoaşterea, Cunoscătorul şi Cel Cunoscut, un Tot Unic!
Senină, neştirbită pace, etern trăitoare, renăscută mereu!
Mai plăcută decât orice închipuire, beatific samadhi!
Tu nu eşti o stare inconştientă,
Adormire a minţii, fără putinţă să te chem atunci când doresc,
Samadhi, tu mi-ai lărgit câmpul conştiinţei
Dincolo de limitele corpului meu muritor,
Până la cele mai îndepărtate frontiere ale eternităţii,
Acolo unde eu, Oceanul Cosmic,
Contemplu micul ego plutind în Mine.
Nici o pasăre nu zboară, nici un grăunte de nisip nu se clinteşte, în afara vederii Mele.
Necuprinse spaţii plutesc în oceanul Meu mental, precum sloiuri de gheaţă.
Recipient colosal, Sinele, făuritorul a Tot Ceea Ce Este.
Prin grația profundei, stăruitoarei, plină de ardoare meditație,
Ai venit la mine, celest samadhi.
Aud murmurul atomilor în mişcare,
Întunecatul pământ, munţii, văile, iată, se topesc!
Mările curgătoare se preschimbă în abur!
Aum adie peste neguri, desfăcându-le în chip minunat, ca pe-o cortină
În spatele căreia oceanele de electroni se revelează,
Până ce, deodată, la chemarea tobei cosmice,
Lumina grosieră se topeşte
În beatitudinea atotcuprinzătoare.
Din bucurie m-am născut, eu trăiesc în bucurie, în sacră bucurie eu mă topesc.
Ocean al Spiritului, eu te sorb val după val.
Cele patru văluri, cel solid, cel lichid, cel gazos şi vălul luminii
Se ridică.
Eu, în totul, pătrund în Marele Eu.
Risipite pentru totdeauna sunt umbrele capricioase, tremurătoare, ale amintirii de om muritor.
Cerul Spiritului meu este imaculat, de necuprins, înaintea, dedesubtul și mult deasupra mea.
Eternitatea şi Eu, o unică rază suntem.
Micul hohot de râs, eu,
A devenit Marea Bucuriei Însăşi.
Transcriptul filmului îl puteți citi pe blogul Realitate Posibilă și cu această ocazie îi mulțumim lui Paul Marian pentru efortul susținut de a traduce aceste informații pentru publicul din Romania.
Filmul subtitrat: AICI

Sau pe YouTube

Transcriptul filmului (preluat de AICI)

După Proiectul Genesis 64, Călătorie în Interior, Originea, iată Partea Întâi a unui nou proiect realizat, de această dată, de Daniel Schmidt.

Link original:

 

Samadhi este un vechi cuvânt sanscrit pentru care nu există echivalent modern.

Există o provocare fundamentală în a face un film despre Samadhi.

Samadhi indică către ceva ce nu poate fi exprimat la nivelul minții.

Acest film este, pur și simplu, manifestarea exterioară a propriei mele călătorii interioare.

Intenția mea nu este să vă învăț despre Samadhi sau să vă ofer informații pentru mintea voastră, ci să vă inspir să vă descoperiți, în mod direct, adevărata natură.

Samadhi este mai relevant Acum, mai mult decât oricând.

Noi suntem într-o perioadă din istorie în care noi, nu numai că, am uitat de Samadhi, ci am uitat ce am uitat.

Această uitare este Maya, iluzia Sinelui.

MAYA – Iluzia Sinelui *

Ca și oameni, majoritatea dintre noi trăim cufundați în viețile noastre de zi cu zi, cu foarte puțină atenție la cine suntem noi, de ce ne aflăm Aici și încotro ne îndreptăm.

Majoritatea dintre noi nu au realizat vreodată Sinele lor adevărat, Sufletul sau ceea ce Buddha a numit Anatta, acela care este dincolo de nume și formă, dincolo de gândire …

În consecință, noi credem că suntem aceste corpuri limitate.

Noi trăim în frica, conștientă sau inconștientă, că structura limitată a Sinelui cu care noi suntem identificați, va muri.

În lumea de astăzi, marea majoritate a oamenilor care sunt angrenați în practici religioase sau spirituale cum ar fi: yoga, rugăciune, meditație, cântatul monoton sau orice tip de ritual sau practicând tehnici care sunt condiționate, ceea ce înseamnă că sunt parte din construcția ego-ului.

Căutarea și activitatea nu sunt o problemă.

Credința că ai găsit răspunsul în vreun fel de formă exterioară, este problema.

Spiritualitatea, în forma ei cea mai comună, nu este diferită de gândirea patologică care se întâmplă peste tot.

Este o agitație suplimentară a minții.

Mai multă „facere” umană în opoziție cu mai multă „ființare” umană.

Ego-ului vrea mai mulți bani, mai multă putere, mai multă Iubire, mai mult din toate.

Cei aflați pe o așa zisă cale spirituală își doresc să fie mai spirituali, mai treziți, mai echidistanți, mai pacifici, mai iluminați.

Pericolul pentru tine, privind acest film, este că mintea ta va dori să obțină Samadhi.

Chiar și mai periculos, este ca mintea ta să creadă ca a obținut Samadhi.

Oricând există o dorință de a obține ceva, poți fi sigur că este constructorul ego-ului la lucru.

Samadhi nu este despre obținere sau despre a adauga ceva mai mult ție însuți.

Pentru a realiza Samadhi este nevoie să înveți să mori înainte de a muri.

Viața și moartea sunt ca yin și yang, un continuum inseparabil, desfășurându-se la nesfârșit, fără început sau sfârșit.

Când dăm deoparte moartea, noi, de asemenea, dăm deoparte viața.

Când experimentezi direct adevărul a ceea ce ești, nu mai există nici o frică de viață sau de moarte.

Ni se spune cine suntem în societatea sau cultura noastră și, în același timp, noi suntem sclavii unui inconștient mai profund, o dorință și o aversiune biologică care ne guvernează alegerile.

Construcția ego-ului nu este nimic altceva decât impulsul de a repeta.

Este, pur și simplu, calea pe care energia vrea să fie preluată și tendința acelei energii de a o lua pe aceeași cale din nou, indiferent că este pozitivă su negativă pentru organism.

Există nivele infinite de memorie sau minte, spirale în interiorul spiralelor.

Când conștiința se identifică cu această minte sau construcție al ego-ului, vă leagă de condiționarea socială, pe care o puteți numi Matricea.

Există aspecte ale ego-ului de care putem fi conștienți, dar inconștientul, „cablarea” arhaică, fricile primare, existențiale, care conduc, de fapt, omul-mașină, nesfârșitele tipare de agățare, către plăcere și evitare a durerii, au fost sublimate în comportamente patologice.

Precum vitele, majoritatea oamenilor trăiesc și mor în subjugare pasivă, hrănind cu viețile lor Matricea.

Noi ne trăim viețile blocați în tipare neuronale, vieți pline adesea de mare suferință, și nu ne-am gândit vreodată că am putea fi liberi, de fapt.

Este posibil să abandonezi o viață ce este moștenită din trecut. Să o trăiești pe aceea care așteaptă să iasă înainte, prin lumea interioară.

Noi ne-am născut cu toții în această lume, cu structuri condiționate biologice, dar fără conștiință de sine.

Adeseori, când te uiți în ochii unui copilaș, nu există nicio urmă de sine, ci doar o goliciune luminoasă.

Persoana în care cineva crește este o mască purtată peste conștiință.

Shakespeare spunea că toată lumea este o scenă, iar toți bărbații și femeile, doar actori.

Într-un individ trezit, conștiința strălucește prin personalitate, prin mască.

Când ești treaz nu te identifici cu personajul tău.

Tu nu crezi că ești măștile pe care le porți, dar nici nu renunți la a juca rolul.

Când suntem identificați cu personajul nostru, cu persoana noastră, aceasta este Maya , iluzia Sinelui.

Samadhi este trezirea din visul personajului tău din jocul vieții.

La 2400 de ani după ce Platon a scris Republica, umanitatea încă își croiește drumul de ieșire din Peștera lui Platon.

De fapt noi suntem, poate, mai pătrunși de iluzii decât niciodată.

Platon a scris despre Socrate, care a descris un grup de oameni care locuiau înlănțuiți într-o peșteră toată viața lor, cu fața spre un zid gol.

Tot ceea ce ei puteau vedea, erau umbre proiectate pe un perete de lucrurile care treceau prin fața unui foc care era în spatele lor.

Acest spectacol cu păpuși a devenit lumea lor.

Conform lui Socrate, aceste umbre erau cel mai apropiat lucru de realitate pe care oamenii îl vedeau.

Chiar și după ce li s-a spus de lumea exterioară ei au continuat să creadă că umbrele sunt tot ceea ce există … chiar dacă suspectau că exista ceva mai mult, ei nu erau dispuși să părăsească ceea ce le era familiar.

Omenirea de astăzi este ca oamenii care văzuseră, doar, umbrele pe pereții peșterii.

Umbrele sunt echivalentele gândurilor noastre.

Lumea gânditului este singura lume pe care noi o știm, însă există o altă lume care este dincolo de gândire, dincolo de lumea dualistică.

Sunteți dispuși să părăsiți peștera, să părăsiți tot ceea ce știți, pentru a afla adevărul legat de cine sunteți voi?

Pentru a experimenta Samadhi, este necesar să vă luați atenția de la umbre, de la gânduri, către Lumină.

Atunci când o persoană este obișnuită, doar, cu întunericul, atunci este nevoie ca el să se obișnuiască gradual cu Lumina.

Ca o aclimatizare la orice nouă paradigmă care ia timp și efort și o dorință de a explora noul, precum și a elimina vechiul.

Mintea poate fi asemănată cu o capcană pentru conștiință, un labirint sau o închisoare.

Nu este faptul că tu te afli la închisoare, tu ești închisoarea.

Închisoarea este o iluzie. Dacă ești identificat cu un sine iluzoriu, atunci ești adormit.

De îndată ce ești conștient de închisoare, dacă te lupți să ieși din iluzie, atunci tu tratezi iluzia ca și cum ar fi reală și încă rămâi adormit. Doar că acum visul devine un coșmar. Tu vei urmări și vei fugi de umbre pentru totdeauna.

Samadhi este trezirea din visul Sinelui separat sau din construcția  egoică.

Samadhi este trezirea din identificare, din închisoarea pe care eu o numesc „mine”.

Tu nu poți fi liber cu adevărat, deoarece oriunde mergi, închisoarea ta e acolo.

Trezirea nu înseamnă să renunți la minte sau la Matrice, dimpotrivă, când nu ești identificat cu ea, atunci poți experimenta jocul vieții mult mai deplin, bucurându-te de spectacol așa cum este, fără să îți atașament sau frică.

În tradițiile antice, acesta era numit Jocul Divin sau Lila, jocul dualității.

Conștiința umană este un continuum.

La o extremă oamenii sunt identificați cu sinele material, la cealaltă extremă este Samadhi, încetarea Sinelui.

Fiecare pas pe care-l facem în continuumul spre Samadhi, aduce mai puțină suferință.

Mai puțină suferință nu înseamnă că viața va fi lipsită de durere.

Samadhi este dincolo de dualitatea durerii și a plăcerii, ceea ce înseamnă că există mai puțină minte, mai puțin sine creator de rezistență către indiferent ce se desfășoară, iar acea rezistență este ceea ce crează suferință.

Realizând Samadhi chiar și o dată, asta îți va permite să vezi ce este la celălalt capăt al continuumului, să vezi că există și altceva în afară de lumea materială și propriul interes.

Când există o reală încetare a structurilor sinelui în Samadhi, nu există niciun gând ego-tic, nici un sine, nicio dualitate și totuși există Eu Sunt-ul, Anatta sau non-sinele.

În acea goliciune este apariția lui prajna (sanscrită) sau înțelepciune.

Înțelegerea că sinele imanent este, mult, dincolo de jocul dualității, dincolo de întregul continuum.

Sinele imanent este etern, neschimbător, mereu Acum.

Iluminarea înseamnă contopirea spiralei primordiale, a lumii manifestate mereu schimbătoare sau lotusul, în care timpul se desfășoară, cu ființa ta eternă.

Cablarea ta interioară crește ca o floare, mereu, în desfășurare, pe măsură ce te încetezi identificarea cu sinele, devenind un pod viu între lumea timpului și cea eternă.

Realizarea sinelui imanent este, doar, începutul căii cuiva.

Majoritatea oamenilor vor fi nevoiți să experimenteze și să piardă Samadhi de nenumărate ori în meditație, înainte de a fi capabili să-l integreze și în alte fațete ale vieții.

Nu este neobișnuit să ai profunde înțelegeri în ceea ce privește natura ființei tale, în timpul meditației sau introspecției, pentru ca, apoi, să te regăsești, din nou, urmărind aceleași tipare, uitând adevărul celui care ești.

Pentru a realiza acea nemișcare sau goliciune în fiecare fațetă a vieții, este nevoie ca fiecare fațetă a cuiva să devină goliciune, dansând ca toate lucrurile.

Nemișcarea nu este ceva separat de mișcare, nu este opusul mișcării.

În Samadhi, nemișcarea este recunoscută a fi identică cu mișcarea.

Forma este identică cu goliciunea.

Asta este lipsit de sens pentru minte, deoarece mintea este apariția în existență a dualității.

René Descartes – părintele filozofiei occidentale este faimos pentru afirmația:

„Gândesc, deci exist.”

Nici o altă frază nu încapsulează mai bine căderea civilizației și identificarea completă cu umbrele de pe zidul peșterii.

Eroarea lui Descartes, ca și eroarea a aproape tuturor oamenilor, este echivalarea ființei fundamentale cu gândirea.

La începutul tratatelor lui cele mai faimoase, Descartes a scris că aproape orice poate fi pus la îndoială: el se poate îndoi de simțurile lui și chiar de gândurile lui.

Tot așa, în Kalama Sutra, Buddha a spus că pentru a verifica adevărul, este nevoie ca acel cineva să pună la îndoială toate scripturile, tradițiile, învățăturile și tot conținutul minții proprii și a simțurilor.

Amândoi au pornit cu mare scepticism, dar diferența a fost că Descartes a oprit investigarea la nivelul gândirii, în timp ce Buddha a mers mai profund.

El a penetrat dincolo de nivelele cele mai profunde ale minții.

Poate dacă Descartes ar fi mers dincolo de mintea lui gânditoare, ar fi realizat adevărata lui natură, iar conștiința vestică ar fi fost foarte diferită astăzi.

În schimb, Descartes a descris posibilitatea unui demon malefic care ar putea să ne țină sub un văl al iluziei.

Descartes nu a recunoscut acest demon malefic ca fiind ceea ce este.

Ca și în filmul Matrix, noi am putea fi, cu toții, conectați la vreun program elaborat, hrănindu-ne cu o lume de vis iluzorie.

În film, oamenii și-au trăit viețile în Matrice, în timp ce la alte nivele ei erau, doar, baterii, hrănind, prin forța vieții lor, niște mașini care foloseau energia lor pentru propria lor agendă.

Oamenii vor să blameze, mereu, ceva din afara lor, pentru starea lumii sau pentru propria lor nefericire, indiferent că este o persoană, un grup anume, sau o țară, religie sau vreun fel de illuminati aflați în control, cum ar fi demonul malefic al lui Descartes sau mașinile conștiente din Matrice.

În mod ironic, demonul pe care Descartes la văzut, a fost cel după care se definea pe sine.

Când realizați Samadhi, devine clar că există un controlor, există o mașină un demon malefic care-ți extrage viața, zi după zi. Mașina ești tu.

Structura Sinelui tău este construită din multe sub-programe condiționate sau mici șefi. Un mic șef care râvnește mâncare, altul râvnește bani, altul statut, poziție, putere … sex, intimitate … altul vrea conștiință sau atenție de la alții.

Dorințele sunt, la propriu, nesfârșite și nu pot fi niciodată satisfăcute.

Noi cheltuim o grămadă de timp și energie decorându-ne prezența, cedând presiunilor de a ne îmbunătăți măștile și de a hrăni acești mici șefi, făcându-i mai puternici … Ca și dependenții de droguri, cu cât încercăm mai mult să satisfacem acești mici șefi, cu atât sfârșim prin a râvni mai mult.

Calea către libertate nu este îmbunătățire de sine sau, cumv,a satisfacerea agendei sinelui.

Este o abandonare a agendei Sinelui cu totul.

Unii oameni se tem că trezirea naturii lor reale va însemna că-și vor pierde individualitatea și bucuria de viață.

De fapt, opusul este adevărat.

Individualitatea unică a Sufletului poate fi exprimată, doar, când sinele condiționat este depășit.

Deoarece noi rămânem adormiți în Matrice, majoritatea dintre noi, nu aflăm niciodată ceea ce vrea Sufletul să exprime de fapt.

Calea către Samadhi implică meditația, care înseamnă atât observarea sinelui condiționat, a ceea ce se schimbă și realizarea naturii tale reale, a ceea ce nu se schimbă.

Atunci când ajungi în punctul tău de nemișcare, sursa ființei tale, atunci tu aștepți instrucțiuni suplimentare, fără a avea nici o insistență despre cum ar fi necesar să se schimbe lumea ta exterioară.

Nu voia mea, ci o voință mai înaltă, se va face.

Dacă mintea încearcă, doar, să schimbe lumea exterioară, să se conformeze cu vreo idee a ceea ce crezi tu că ar însemna calea, este ca și cum ai încerca să schimbi imaginea din oglindă, manipulând reflexia.

Pentru a face imaginea din oglindă să zâmbească, evident, tu nu poți manipula reflexia, este nevoie ca tu să realizezi cu tu, ești sursa autentică a reflexiei.

Odată ce realizezi Sinele tău autentic, asta nu înseamnă că totul din exterior are nevoie, neapărat, de schimbare.

Ceea ce se schimbă este energia internă conștientă, inteligentă sau prana, care este eliberată de tipare condiționate și devine disponibilă pentru a fi direcționată de către Suflet.

Tu poți deveni conștient de scopul Sufletului, doar, atunci când ești capabil să observi sinele condiționat și căutările lui nesfârșite … și să-l lași să plece.

În mitologia greacă se spune că zeii l-au condamnat pe Sisif să repete o sarcină lipsită de sens pentru eternitate.

Sarcina lui era de a împinge la nesfârșit un bolovan sus pe un munte, doar pentru ca acesta să se rostogolească la vale din nou.

Existențialistul francez și autorul câștigător de premiu Nobel, Albert Camus, a văzut situația lui Sisif ca o metaforă a umanității.

El a pus întrebarea : cum putem să găsim scop în această existență absurdă?

Ca și oameni, noi trudim la nesfârșit, construind pentru o zi de mâine ce nu vine niciodată … iar apoi murim.

Dacă realizăm cu adevărat acest adevăr, atunci noi, ori o luăm razna dacă suntem identificați cu personale noastre egotice, ori ne vom trezi și vom fi liberi …

Noi nu putem avea succes în zbaterea exterioară, deoarece aceasta este, doar, o reflexie a lumii noastre interioare.

Gluma cosmică, absurditatea situației devine clară, atunci când există un eșec complet și total al sinelui egotic, care ar fi necesar să se trezească din căutările lui inutile.

În Zen există o vorbă: „Înainte de iluminare, ciopleam lemnul și căram apa, … după iluminare, cioplesc lemnul, car apă.”

Înainte de iluminare, este nevoie ca cineva să rostogolească bolovanul sus pe deal.

După iluminare este nevoie ca cineva, de asemenea, să rostogolească bolovanul sus pe deal.

Ce s-a schimbat? Rezistența interioară la ceea ce este, zbaterea a fost abandonată sau, mai degrabă, cel care se zbate, a realizat că este iluzoriu.

Voința individuală sau mintea individuală și voința Vivină sau mintea mai înaltă, sunt aliniate.

Samadhi este, în ultimă instanță, o abandonare a tuturor rezistențelor interioare, față de toate fenomenele schimbătoare, fără excepție.

Cel care este capabil să realizeze pacea interioară, indiferent de circumstanțe, a atins adevăratul Samadhi.

Tu abandonezi rezistența, nu pentru că tu ierți un lucru sau altul, ci pentru că libertatea ta interioară nu este condiționată de exterior.

Este important să remarci că, atunci când acceptăm realitatea așa cum este, asta nu înseamnă, neapărat, că noi încetăm să mai acționăm în lume sau că devenim
meditatori pacifiști, de fapt, opusul poate fi adevărat.

Când încetăm să acționăm fără a mai fi condiționați de motive inconștiente, atunci este posibil să acționăm în aliniere cu Tao, cu întreaga forță a energie noastre
interioare, din spatele nostru.

Mulți vor argumenta că, pentru a se schimba lumea și a aduce pacea, este necesar ca noi să luptăm mai puternic cu inamicii pe care noi îi percepem.

Luptând pentru pace, este ca a striga pentru liniște. Asta creează, doar, mai mult din ceea ce nu vrei.

În prezent există un război împotriva a orice, un război împotriva terorii, un război împotriva bolii, un război împotriva foametei.

Fiecare război este, de fapt, un război împotriva noastră.

Lupta este parte dintr-o halucinație colectivă.

Noi spunem că vrem pace, dar continuăm să alegem lideri care se angrenează în război.

Ne mințim pe noi înșine, spunând că noi suntem pentru drepturile omului, dar continuăm să cumpărăm produse făcute în ateliere cu condiții de lucru inumane.

Noi spunem că vrem aer curat, dar continuăm să poluăm.

Vrem ca știința să ne vindece de cancer, dar nu ne schimbăm comportamentele distructive de sine obișnuite, care ne fac, mai degrabă, să fim bolnavi.

Ne auto-amăgim că noi promovăm o viață mai bună.

Noi nu vrem să ne vedem părțile noastre ascunse care fac apologia suferinței și a morții.

Credința că noi putem câștiga un război împotriva cancerului, foametei, terorismului sau orice inamic care a fost creat de propria noastră gândire sau comportament ne permite, de fapt, să continuăm să ne auto-amăgim că nu este nevoie să schimbăm felul în care acționăm pe această planetă.

* Lumea interioară este locul unde este necesar ca revoluția  să se întâmple mai întâi. *

Doar atunci când noi putem simți direct spirala vieții din interior, lumea exterioară se va alinia cu Tao.

Până atunci, tot ceea ce facem, se va adăuga la haosul deja creat de minte.

Războiul și pacea apar împreună într-un dans nesfârșit. Ele sunt un singur continuum … O jumătate nu poate exista fără cealaltă.

Așa cum Lumina nu poate exista fără întuneric și susul fără jos.

Lumea pare să dorească Lumină fără întuneric, plinătate fără goliciune, fericire fără tristețe … Cu cât se implică mai mult mintea, cu atât mai fragmentată devine lumea.

Orice soluție care vine de la mintea egoică este condusă de ideea că există o problemă, iar soluția devine o problemă, chiar și mai mare decât cea pe care încerca s-o rezolve.

La ce opui rezistență, persistă … Ingenuitatea umană crează noi antibiotice, doar, pentru a descoperi că natura devine mai șireată, pe măsură ce bacteriile se întăresc.

În ciuda eforturilor noastre cele mai bune în lupta în desfășurare, răspândirea cancerului crește de fapt.

Numărul oamenilor flămânzi din lume crește constant.

Numărul atacurilor teroriste la scară planetară, continuă să crească.

Ce este în neregulă cu abordarea noastră?

Ca și ucenicul vrăjitorului din poemul lui Goethe, noi deținem o mare putere, dar nu avem înțelepciunea s-o mânuim.

Problema este că noi nu înțelegem instrumentele pe care le folosim.

Noi nu înțelegem mintea umană, rolul și scopul ei adecvat.

Criza este născută din condiția modului limitat în care gândim, a felului în care simțim și experimentăm viața.

Raționalismul nostru ne-a jefuit de abilitatea noastră de a recunoaște și a experimenta, înțelepciunea multor culturi antice.

Gândirea noastră egoică ne-a jefuit de abilitatea noastră de a simți adâncimea și sacralitatea profundă a vieții, luminozitatea vieții și de a realiza nivele complet diferite de conștiință care, Acum, sunt aproape pierdute pentru umanitate …

În tradiția egipteană antică neterii sunt forme arhetipale, ale căror caracteristici puteau fi întrupate de cei care-și purificau corpurile fizice și spirituale
într-un astfel de mod, încât erau potrivite să găzduiască conștiințe mai înalte.

Neterul original sau principiul Divin al acestei înțelepciuni, era cunoscut ca Thoth sau Tehuti … reprezentat, adesea, ca un scrib cu capul unei păsări sau Ibis și care reprezenta originea întregii cunoașteri și a înțelepciunii.

Thoth poate fi descris ca fiind principiul cosmic al gândirii sau gândul.

Thoth ne-a oferit limbajul, conceptele, scrierea, matematica și toate artele și manifestările minții.

Doar celor care treceau printr-un antrenament special, le era permis să acceseze cunoașterea secretă a lui Thoth.

Cartea lui Thoth nu este o carte fizică, ci este înțelepciunea tărâmului akashic sau eteric.

Legenda ne spune că știința lui Thoth a fost ascunsă în profunzime, într-un loc secret din fiecare ființă umană și a fost protejată de un șarpe auriu.

Mitul arhetipal sau peren al șarpelui sau al dragonului care păzește o comoară, este unul care pătrunde în multe culturi … și a fost denumit cu nume cum ar fi: Kundalini Shakti, Chi, Duhul Sfânt sau energia internă.

Șarpele auriu este construcția egoică care este legată de energiile interne și până nu este stăpânită și depășită, Sufletul nu va fi vreodată capabil să atingă adevărata înțelepciune.

Se spune că această carte a lui Thoth nu a adus nimic altceva decât suferință oricărui individ care a citit-o, chiar știut fiind că vor găsi secretele zeilor înșiși și tot ceea ce a fost ascuns în stele.

Ceea ce este necesar să înțelegem, este faptul că acea carte este accesibilă oricărui individ care a citit-o și ego-ului care a încercat s-o controleze.

În tradiția egipteană, conștiința trezită a fost reprezentată de Osiris.

Fără această conștiință trezită, orice cunoaștere sau înțelegere obținută prin sinele limitat ar fi periculoasă, deconectată de înțelepciunea mai înaltă.

Este bine ca Ochiul lui Horus să fie deschis.

Înțelesul ezoteric pe care-l găsim aici, este similar cu povestea mai familiară al căderii din Grădina Edenului.

Cartea lui Thoth este o paralelă a Copacului Cunoașterii Binelui și a Răului, al cărui fruct, Adam și Eva au fost tentați să-l mănânce.

Umanitatea a mâncat bineînțeles, deja, fructul interzis, deja a deschis cartea lui Thoth.

Și a fost izgonită din grădină. Șarpele este o metaforă pentru spirala primordială care se extinde de la microcosmos la macrocosmos.

Astăzi, șarpele trăiește ca fiind tu.

Este mintea egoică, exprimată ca și lume manifestată.

Noi nu am avut vreodată acces la așa de multă cunoaștere.

Noi am studiat profund lumea materială, chiar găsind așa zisă Particulă a Lui Dumnezeu, însă nu am fost vreodată mai limitați, mai ignoranți legat de cine suntem noi și cum să trăim și noi nu înțelegem mecanismele prin care noi creăm suferință.

Gândirea noastră a creat lumea așa cum este acum.

Oricând etichetăm ceva ca fiind bun sau rău sau creem o preferință în mintea noastră, asta se datorează apariției în ființă a structurilor ego-ului sau a propriilor interese.

Soluția nu este să lupți pentru pace sau să cucerești natura ci, pur și simplu, să recunoști adevărul că însăși existența construcției ego-ului crează dualitate, o separare dintre sine și alții, al meu și al tău, om și natură … interior și exterior …

Ego-ul este violență și are nevoie de o barieră, o graniță față de alții pentru a exista.

Fără ego nu există un război împotriva a nimic.

Nu există aroganță, nu există o natură prea acaparatoare pentru a crea profit.

Aceste crize externe din lumea noastră reflectă o serioasă criză interioară.

* Noi nu știm cine suntem. *

Noi suntem complet identificați cu identitățile noastre egoice, consumați de frici și separați de natura noastră reală.

Rase, religii, țări, afilieri politice și orice grup căruia îi aparținem, toate reîntăresc identitățile noastre egoice.

Aproape orice grup care există pe planetă astăzi, vrea să-și declare perspectiva ca fiind adevărată și corectă, așa cum facem și la nivel individual.

Declarându-se deținător al adevărului, grupul perpetuează propria lui existență în același fel în care un ego sau structura sinelui, se definește pe sine împotriva altuia.

Acum, mai mult decât oricând, diverse realități și sisteme de credință polarizate, coexistă pe Pământ.

Este posibil ca diferiți oameni să experimenteze gânduri complet diferite și reacții emoționale, la aceleași fenomene externe.

În același fel, Samsara și Nirvana sau Raiul și Iadul, sunt două dimensiuni diferite care ocupă exact aceeași lume.

Un eveniment ce poate părea apocaliptic pentru o persoană, poate fi văzut ca o binecuvântare pentru altul.

Deci, ceea ce devine evident, este faptul că nu este benefic ca circumstanțele tale externe să-ți afecteze lumea interioară în vreun fel anume.

Pentru a realiza Samadhi, este să necesar să devii o roată autopropulsată, să devii autonom, un univers în sine. Experiența ta asupra vieții nu este condiționată de fenomenele schimbătoare.

O analogie poate fi făcută cu Cubul lui Metatron.

Metatron este menționat în diverse texte creștine, islamice și iudeice și este legat în mod arhetipic cu neterul egiptean Thoth și cu Hermes Trismegistus al Greciei.

Metatron este intim conectat cu Tetragramatonul

Tetragramatonul este tiparul geometric fundamental, șablonul sau emanația primordială a realității fizice, care a fost numită Cuvântul Lui Dumnezeu sau Logosul.

Aici noi vedem o reprezentare bidimensională a imaginii, dar dacă te uiți într-un anumit fel, vezi un cub 3D,

Când vezi cubul, nimic nu s-a schimbat în figură, dar mintea ta a adăugat o nouă dimensiune văzului.

Dimensionalitatea sau perspectiva cuiva este, pur și simplu, o chestiune de a deveni obișnuit cu un nou fel de a percepe lumea.

După realizarea stării Samadhi, noi devenim eliberați de perspectivă sau liberi să creăm noi perspective, deoarece nu există vreun sine implicat sau atașat de un anumit punct de vedere.

Cele mai mari minți din istoria umană au indicat adesea către nivele ale gândului, dincolo de structura sinelui limitat.

Einstein a zis : „Adevărata măsură a unei ființe umane, este determinată, în primul rând, de măsura și simțirea prin care el a obținut eliberarea de sine.”

Deci gândirea și existența sinelui (ego) nu este rea, gânditul este un instrument minunat, atunci  când mintea este în serviciul Inimii.

În Vedanta se spune că mintea este un bun servitor, dar un stăpân sărac.

Ego-ul filtrează realitatea, permanent, prin limbaj și etichete și judecă constant. preferând un lucru față de altul.

Atunci când mintea și simțurile sunt stăpânul vostru, ele vor crea suferință fără sfârșit, nesfârșită dorință și aversiune, blocându-ne în Matricea gândirii.

Dacă vrei să realizezi Samadhi, nu îți judeca gândurile ca fiind bune sau rele, ci află cine ești, înainte de gând, înainte de simțuri.

Când toate etichetele sunt abandonate, atunci este posibil să vezi lucrurile așa cum sunt.

În momentul în care unui copil i se spune ce este o pasăre, dacă ei cred ce li se spune, atunci ei nu vor mai vedea vreo pasăre din nou … ei își vor vedea doar gândurile.

Majoritatea oamenilor cred că sunt liberi, conștienți și treji.

Dar dacă tu crezi că ești deja treaz, atunci de ce ai face munca dificilă de a atinge ceea ce tu crezi că ai deja?

Înainte să devină posibil să te trezești, este necesar să accepți că ești adormit, trăind în Matrice.

Examinează-ți viața în mod onest fără să te minți pe tine însuți.

Ești capabil să-ți oprești tiparele de viață repetitive, robotice, dacă vrei?

Poți să te oprești din a căuta plăcerea și a evita durerea?

Ești dependent de anumite alimente, activități sau timpuri trecute?

Judeci în mod constant, învinuind, criticându-te pe tine însuți și pe alții?

Caută mintea ta încontinuu stimuli sau ești împlinit pe deplin, doar, fiind în liniște?

Reacționezi la cum se gândesc oamenii la tine?

Cauți aprobare și reconfirmări pozitive?

Îți sabotezi, cumva, situațiile din viață?

Majoritatea oamenilor își vor experimenta viețile în același fel astăzi, așa cum o vor face mâine și peste 1 an de acum încolo și peste 10 ani de acum încolo.

Când începi să-ți observi natura robotică, devii mai treaz.

Începi să recunoști adâncimea problemei.

Tu ești complet și total adormit, pierdut într-un vis.

Ca și locuitorii peșterii lui Platon, majoritatea care aud acest adevăr, nu vor fi dispuși sau capabili să-și schimbe viețile, deoarece sunt atașați de tiparele familiare.

Noi facem mari eforturi să ne justificăm tiparele, îngropându-ne capetele în nisip, decât să înfruntăm adevărul.

Noi vrem să fim salvatorii noștri … dar noi nu suntem dispuși să ne suim pe cruce noi înșine.

* * * Ce ești tu dispus să plătești pentru a fi liber ? * * *

Realizează că, dacă-ți schimbi lumea interioară,este necesar să fii pregătit să-ți schimbi lumea exterioară.

Este nevoie ca vechea ta structură și vechea ta identitate să devină solul cel mort din care apare o nouă creștere.

Primul pas către trezire, este să realizăm că suntem identificați cu Matricea minții umane sau cu masca.

Este nevoie ca ceva din interiorul nostru să audă acest adevăr și să fie trezit din somnul lui.

Există o parte din voi, ceva atemporal, care a știut mereu adevărul.

Matricea minții ne distrage, ne distrează, ne ține într-o nesfârșită „facere”, consumând, acaparând într-un ciclu de dorință și aversiune, cu forme în schimbare constantă, ținându-ne din înflorirea conștiinței noastre, dreptul nostru din naștere evoluționar, care este Samadhi.

Gândirea patologică este ceea ce trece ca fiind viață normală.

Esența voastră Divină a devenit sclavă, identificată cu structura sinelui limitat.

Marea înțelepciune, adevărul lui cine sunteți, este îngropat adânc în ființa voastră.

J. Krishnamurti a spus: „Nu este un semn de sănătate să fii bine adaptat unei societăți profund bolnavă.”

Identificarea cu mintea egoică este boala, … iar Samadhi este … tratamentul.

Sfinții, înțelepții și ființele trezite de-a lungul istoriei, au învățat cu toții înțelepciunea auto-abandonului.

Cum este posibil să realizezi adevăratul Sine?

Când penetrezi prin vălul Maya ( ideea de a vedea întreaga lume ca o iluzie) și abandonezi sinele iluzoriu, ce rămâne?

Sursa:

http://realitateposibila.blogspot.ro/2017/07/realitatea-spirituala2-samadhi-maya.html#more

 

 

Despre Lumină și Iubire

Fie ca din Inima voastră să erupă Iubire necondiționată, Fie ca mințile voastre să fie iluminate de Pace infinită, Fie ca trupul să vi se inunde cu Lumina Esenței voastre, Fie ca toți cei pe care-i atingeți în această viață, prin gânduri, cuvinte și fapte, să fie transformați de Radianța Prezenței voastre. * Richard Rudd *
Acest articol a fost publicat în Samadhi, Spiritualitate și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s