Femeia Vindecător

Femeia Vindecător

Genoveva  Salvaras

Poate că te întrebi cum poate o femeie simplă, fără o pregătire specială, fără cursuri și diplome, fără inițieri și pregătiri speciale, să fie o vindecătoare, o vindecătoare pentru ea însăși în primul rând.

De cele mai multe ori, fără o călăuzire specială, nu poate.

O auto vindecătoare este acea femeie în care se cuprind, ca într-un buchet de trandafiri, toate acele calități prețioase și toate acele elixire care o hrănesc și o vindecă mai întâi pe ea, apoi și alții, printre care :

  • darul energetic de la Dumnezeu ( adică primește fără limite ajutor din Univers, pentru că face parte din planul ei Divin),
  • cunoașterea funcționării ființei umane,
  • înțelegerea și disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalți, cu toată dragostea,
  • echilibrul propriu foarte bun,
  • capacitățile naturale de vindecare scoase la Lumină prin experiența personală sau a celor mai vechii cunoscători,
  • cadrul familial și natural benefic, pline de putere și care o susțin din plin,
  • plus altele (rugăciuni ,esențe florale, plante, cristale, metale, poțiuni, cuvinte misterioase(mantre) , fraze vindecătoare, etc, etc)

Am uitat, oare, noi femeile, printre atâtea „dezvoltări personale”, tehnici și terapii care se găsesc, aproape, întotdeauna, undeva, la cineva „care știe” sau la „un inițiat”, că și noi avem puteri vindecătoare?

Dar oare cum au ajuns femeile să gândească așa ?

Prima și cea mai mare convingere a multor femei este că vindecarea este oriunde în altă parte, numai în ele însele, nu.

Știm cu toții că Iisus a spus că vor veni vremurile în care vom putea face și noi minuni la fel de mari ca ale lui sau altele și mai mari.

Eu cred ca acele vremuri au venit!

Orice femeie poate fi propria vindecătoare

Ceea ce lucrezi cu sfințenie, cu smerenie, cu entuziasm si cu multă Iubire asupra ta însăți, este cel mai valoros lucru.

Atunci când te apleci asupra ta și ai grijă de Sufletul și de trupul tău, tu poți să fii în putere și deplină capacitate să-i ajuți și pe alții.

Femeile au trecut prin veacuri de suferințe si umilințe.

Chiar și în viața aceasta, poate unele dintre noi au avut parte de episoade sau experiențe de neînțeles, copleșitoare, amețitoare, potrivnice și, fără încredere în Iubirea și suportul Divin deplin, au pierdut încrederea în ele însele, au pierdut drumul…

Este îndeajuns, doar, să îți reamintești, femeie!

Toate învățăturile diferitelor tehnici psihologice, emoționale, spirituale și fizice, fac parte dintr-o înțelepciune Divină ce transformă, aproape, orice femeie într-o auto vindecătoare.

Există semne și împrejurări ca o femeie să se „elibereze”, în această viață, de suferința proprie și să îi învețe și pe alții să o facă.

Aceste rânduri sunt, doar, un infim impuls ca tu să cauți mai departe, sa te cauți pe tine și să te regăsești ca auto vindecătoare sau vindecătoare.

Femeia, un vindecător minunat

Femeia, ea însăși, este acel amestec sublim al atâtor feluri de energii minunate.

Se aseamănă cu aureola boreală, care își schimbă mereu culorile și este hipnotic de frumoasă, însă, de fiecare dată alta.

Femeia vindecător vorbește cu apa, cu focul, cu pământul și cu vântul.

Femeia vindecător dansează și incantează.

Femeia vindecător binecuvântează și este ca un bio-receptor-transmițător de energie Divină.

Femeia vindecător este smerită ca o floare de colț.

Femeia vindecător ghidează și împarte cuvinte blânde care îndrumă.

Femeia vindecător cunoaște legile energiilor, legile Divine și legile naturale.

Femeia vindecător binecuvântează mâncarea și casa, poteca pe care pășește și tot ce întâlnește;

Femeia vindecător binecuvântează și trimite Lumina oamenilor, prieteni sau dușmani;

Femeia vindecător are inima plină de Iubire și o încarcă, mereu, din Sursa Supremă;

Femeia vindecător  se ocupă de alchimia sa interioară, în cel mai sublim mod;

O astfel de femeie privește, suflă, insuflă, atinge, emite și … minunile se petrec.

Totul, cu o simplitate desăvârșită și fără urmă de pretenție.

Câteodată, cerul o testează și ii trimite încercări, iar ea are răbdare și se întoarce mereu, doar, spre interiorul său și spre Divin.

Primele 7 din cele 49 de chei

Pentru a fi tu însăți o femeie vindecător, este necesar să descui cele 49 de nivele care se găsesc înăuntrul tău.

Exista 49 de chei de deschidere a acestor uși care duc spre  comorile interioare.

Vi le voi împărtăși pe primele 7 din cele 21 de chei ale auto vindecării și din 49 ale vindecării altora.

Fiecare dintre cele 7 nivele are câte 7 uși.  Fiecare ușă are cheia sa.

Atunci când ajunge să descuie toate cele 21 de uși de la  primele 3 nivele și să aducă multă Lumină, Iubire și Armonie în aceste 21 de lăcașuri, femeia poate deveni  auto vindecător.

Pe fiecare ușă scrie ce să faci atunci când pășești înăuntru.

Cheia potrivita o găsești singură și o vei folosi constant.

Iată primele 7 uși și cheile lor :

UȘA 1. Curăță, vindecă, iartă trecutul, neamul și pe toți cei cu care te-ai întâlnit de la începutul începuturilor, în experiențe care te-au supărat în vreun fel;

CHEIA este IERTAREA.

UȘA 2. Ajută-te, în primul rând pentru tine însăți și pentru familia ta, la nivel sufletesc, spiritual, personal și social, financiar, universal.

CHEIA este UNIUNEA CU NEAMUL TĂU.

UȘA 3. Amintește-ți mereu că tu ești suma trecutului și rădăcina viitorului, toate într-un singur și perfect prezent.

CHEIA este A TRĂI în PREZENT.

UȘA 4. Încarcă-te permanent cu energie liberă din Univers, nu de la oameni.

CHEIA  este CONECTAREA cu SURSA.

UȘA 5. Respectă toate formele de viață, de la pietre la animale, de la Pământ  la Cer.

CHEIA este RESPECTUL față de NATURĂ.

UȘA 6. Respectă-ți părinții, strămoșii, mentorii și învățătorii.

Cheia este RESPECTUL față de ÎNAINTAȘI.

UȘA 7. Adu pacea și liniștea în viața ta și rămâi în această stare cât mai mult.

CHEIA este MEDITAȚIA.

Acestea sunt primele 7 dintre cele 21 de chei ale auto vindecătoarei.

Urmează încă 28 de chei care se adaugă acestora, pentru nivelurile învățătoarei și ale vindecătoarei.

Le voi dezvălui atunci când va veni momentul.

Pacea din femeie salvează lumea

Pacea din tine aduce Iubire, încredere și  siguranță pentru cei din jur.

Cu cât este mai profundă, cu atât îi vindecă și pe ei, pur și simplu, prin simpla ta prezență și intenție.

Se uită la tine, te ascultă și, pur și simplu, primesc răspunsuri.

Se uită la tine, te ascultă și le vin idei salvatoare sau creatoare.

Stau lângă tine și, pur și simplu, îi cuprinde o stare de pace.

Le vorbești sau îi atingi ușor și, pur și simplu, Iubirea tâșneste și îi înlăcrimează.

Lumea crede că, pentru a fi vindecătoare, ar fi necesar să ai o bunică „vrăjitoare” care să te fi învățat niște „farmece” bune sau să fi parcurs continentele pentru a întâlni maeștri peste maeștri.

Acestea ajută într-o măsură oarecare, însă adevăratul DAR de vindecare vine prin instruirea interioară Divină, prin experiența și învățăturile vieții, prin selecția vibrațiilor din ce în ce mai înalte.

Orice mână, orice privire, orice mângâiere de femeie sunt minunate pentru a alina, pentru a oferi tandrețe,pentru  a ocroti și pentru a transmite vibrația Iubirii .

Fie că ceea ce atingi cu ochii, cu mâinile, cu suflul, cu vorba, cu gândul, să se transforme în tărâmurile de aur ale fericirii omenești și Divine.

Dacă dorești să știi mai multe despre parcursul vindecării interioare sau despre celelalte nivele de auto vindecare sau cauți călăuzire în drumul tău ca femeie vindecător, mă găsești, cu dragoste, oricând, aici

Genoveva  Salvaras
Holistic Therapist

Sursa:

http://www.conferintespiritualeromania.ro/cele-7-chei-ale-femeii-vindecator/

Despre Lumină și Iubire

Fie ca din Inima voastră să erupă Iubire necondiționată, Fie ca mințile voastre să fie iluminate de Pace infinită, Fie ca trupul să vi se inunde cu Lumina Esenței voastre, Fie ca toți cei pe care-i atingeți în această viață, prin gânduri, cuvinte și fapte, să fie transformați de Radianța Prezenței voastre. * Richard Rudd *
Acest articol a fost publicat în Terapia Iertarii și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s