Puterea miraculoasă a Binecuvântării

Puterea Binecuvântării

Gregg Braden – Secretele pierdute ale rugăciunii      

Braden Gregg_Secretele pierdute_Mockup-500x500

„Există forțe minunate și neîmblânzite în noi.”

Cu aceste cuvinte descrie Sf. Francisc din Assisi ceea ce tradițiile mistice consideră a fi cea mai puternică forță din Univers: rugăciunea.

De peste 20 de ani, Gregg Braden caută dovezi despre o formă pierdută de rugăciune, dispărută din Occident odată cu edictele Bisericii creștine timpurii.

În anii 1990, el a descoperit că această formă de rugăciune este încă practicată în mănăstiri izolate din centrul Tibetului și în comunități din deșertul american.

În Secretele pierdute ale rugăciunii, Braden scrie despre o formă de rugăciune fără cuvinte ori exprimare fizică și ne conduce într-o călătorie în care ne explorăm cele mai intime experiențe pentru a ne descoperi cele mai profunde convingeri.

Prin exemple din istorie și din viața personală, el explorează înțelepciunea unor secrete fără vârstă, precum și puterea ce ne așteaptă dincolo de cele mai profunde răni sufletești.

Gregg Braden

Autor de bestselleruri New York Times, e recunoscut la nivel internaţional ca pionier în crearea unei punţi între ştiinţă și spiritualitate.

După o carieră de succes ca geolog și informatician în timpul crizei energetice din anii 1970, a lucrat pentru Armata SUA în timpul Războiului Rece.

Din 1986, Gregg cercetează sate montane, mănăstiri îndepărtate și texte uitate, pentru a le uni înțelepciunea atemporală cu cele mai recente descoperiri ale ştiinței.

Și-a împărtășit revelațiile prin 11 cărți premiate, publicate în 38 de limbi.

Braden a susţinut prelegeri şi cursuri de pregătire pentru ONU, companii din topul Fortune 500 şi Armata SUA.

Mesajul său principal este că în înțelepciunea trecutului se află cheia pentru viitor.

 

„Trăim într-o lume de experiențe ce ne sfidează sensibilitățile și ne împinge la limitele a ceea ce putem accepta ca oameni raționali și iubitori. În prezența războiului și genocidului de dincolo de frontierele noastre și a urii bazate pe diferențele dintre comunități, cum să simțim emoții precum pacea și vindecarea? Evident, trebuie să găsim o cale de a întrerupe ciclu rană-suferință-furie-ură, dacă e să transcendem circumstanțele în care ne aflăm.

Această carte e scrisă pentru aceia care caută alinare în prezența fricii și a nesiguranței din lumea noastră. În acele momente când durerile vieții intră forțat în locurile ascunse ale sufletului tău, te invit să intri la adăpostul frumuseții, binecuvântării, al modului nostru pierdut de a ne ruga și al înțelepciunii profunde pe care se bazează toate. Aici e locul unde vei găsi un înțeles al inexplicabilului și puterea ce te ghidează către finalul unei alte zile.”- Gregg Braden

Gregg Braden – Secretele pierdute ale rugăciunii     

Astăzi vom găsi cheia pentru câmpul lui Rumi, aflat dincolo de faptele rele sau de faptele bune, în înțelepciunea binecuvântării.

Poate contrar credinței populare potrivit căreia, atunci când binecuvântăm ceva, ne punem amprenta de aprobare pe acel lucru, această formă de binecuvântare nu aprobă, nu descurajează și nici nu încurajează o acțiune, circumstanță sau eveniment.

Nu aprobă și nici nu dezaprobă vreun punct de vedere.

Pur și simplu recunoaște ce a avut loc.

Actul de a recunoaște fără a emite judecăți este deschiderea care permite ca vindecarea să înceapă.

Iată motivul: când vedem ceva care ne îndurerează atât de tare încât trebuie să reacționăm, să ne închidem în noi sau să întoarcem spatele, tendința noastră este de a ignora ceea ce simțim.

Acesta este modul în care facem față multor experiențe.

Suprimăm emoția declanșată de ceea ce am experimentat și o ascundem undeva adânc în interior, ca să nu ne mai doară.

Dar durerea nu „dispare” pur și simplu. Se duce acolo unde o stocăm.

Apoi, când ne așteptăm cel mai puțin, găsește o cale de a reapărea, de multe ori într- formă în care noi nu am alege-o niciodată.

Acest fenomen se manifestă în special la persoanele care au trăit scene emoționale traumatice, variind de la condiții de război și viol până la abuz în copilărie și violență domestică.

Mânia disproporționată, care poate ieși la suprafață în astfel de momente, este adesea provocată de șocul unei experiențe anterioare din viață care nu a fost procesat, atunci când s-a întâmplat.

În asemenea cazuri, un comentariu aparent nevinovat și necugetat al unui partener sau coleg poate deveni factorul declanșator, care trezește rana din trecut.

Capacitatea noastră de a ne „închide” în noi este mecanismul de apărare care ne permite să mergem mai departe în viață și să nu fie necesar să facem față durerii provocate de ceva ce ne șochează simțurile și sensibilitățile.

În același timp, emoțiile care au fost create în noi sunt încă acolo, deși ascunse.

Tim Laurence consideră că recunoașterea suferinței este un pas neplăcut, dar necesar, în procesul de vindecare.

„Este un proces de catharsis emoțional”, afirmă el, „care le permite oamenilor să treacă peste sentimentul că li s-a făcut o nedreptate.”

Unii oameni pot să descopere că mecanismul de apărare prin ascunderea durerii funcționează atât de bine, încât cred, de fapt, că au vindecat experiența.

Ei pot chiar să creadă că au uitat ce anume i-a rănit inițial.

Cu toate acestea, trupurile nu uită.

Studiile au arătat că ADN-ul și celulele organismului nostru sunt în comunicare directă cu sentimentele pe care le avem cu privire la viața noastră.

Pentru fiecare senzație, organismul creează substanțele chimice corespunzătoare.

Unele tradiții holistice chiar sugerează că boli precum cancerul sunt expresii ale sentimentelor de furie, durere și vinovăție nerezolvate, care ies la suprafață din zonele corpului unde au fost stocate cu ani în urmă.

Ținând cont de aceste lucruri, se pare că ignorarea lucrurilor care ne rănesc are efecte pe termen lung care nu sunt în interesul nostru.

Este logic să găsim o cale de a transforma orice lucru care ne-a rănit într-o nouă experiență, benefică pentru noi.

Putem face asta prin recunoașterea ei și prin a-i permite să se deplaseze prin corp.

Aici intervine actul Binecuvântării în procesul de vindecare.

Prin actul de a binecuvânta, îți asumi puterea de a te elibera de suferințele cele mai profunde ale vieții și de sentimentele nerezolvate.

Simplul fapt de a binecuvânta îți oferă puterea de a-ți schimba viața.

Și face asta într-o clipă!

Atunci când putem mai degrabă să alegem și să ne rugăm dintr-un loc al puterii și clarității decât din slăbiciunea dată de furie și suferință, ceva minunat începe să se întâmple.

Pare prea simplu pentru a funcționa?

Un astfel de instrument puternic este pe cât de simplu sau de dificil alegem să fie.

Este ușor de înțeles motivul pentru care binecuvântarea funcționează atât de bine.

Este imposibil să judeci ceva în timp ce îl binecuvântezi.

Mintea nu ne va permite să facem ambele lucruri în același timp.

Cheia pentru a primi darul Binecuvântării este că ea trebuie oferită.

În primul rând, găsește un loc unde să nu fii deranjat, unde nimeni să nu audă ce urmează să faci.

Apoi, pur și simplu începe prin a rosti cu voce tare următoarele:

• „Eu Binecuvântez pe ……………. ” (Pune aici numele celor care suferă sau au suferit.)

• „Eu Binecuvântez pe ……………. ” (Pune aici numele persoanei sau lucrului care a provocat suferința. Este util să fii cât de exact posibil.)

• „Eu mă Binecuvântez pe mine pentru că am fost martor la asta.”

Cu cât ești mai specific, cu atât vei crea un acces mai clar către amintirea suferinței din corpul tău.

Repetă Binecuvântarea până când simți o căldură în corp, care se extinde din centrul abdomenului spre exterior. 

Pe măsură ce continui, această senzație de căldură va crește și se va extinde în tot corpul.

Nu fi surprins dacă îți dau lacrimile și plângi în hohote.

Acesta este modul prin care Binecuvântarea ne eliberează de suferință și îi permite să se miște prin noi.

Atunci când procesul de Binecuvântare este complet, lumea ți se va părea diferită.

Cu toate că motivul suferinței noastre există încă, ceea ce s-a întâmplat este că ne-am schimbat modul în care simțim suferința.

Aceasta este Puterea Binecuvântării.

                                                                                                      

Despre Lumină și Iubire

Fie ca din Inima voastră să erupă Iubire necondiționată, Fie ca mințile voastre să fie iluminate de Pace infinită, Fie ca trupul să vi se inunde cu Lumina Esenței voastre, Fie ca toți cei pe care-i atingeți în această viață, prin gânduri, cuvinte și fapte, să fie transformați de Radianța Prezenței voastre. * Richard Rudd *
Acest articol a fost publicat în Gregg Braden și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s