Traversarea Podurilor Cristaline *2*

Sandra Walter

06 Aprilie 2018

~ Binecuvântări, Iubit Trib al Luminii ~

 

Catedra noastră Pascală, care pare a fi atât de îndepărtată în această stare actuală, a ancorat frecvența puternică a sclipirilor Solare la sfârșitul săptămânii trecute.

Prima noastră meditație de Duminică (Ziua Soarelui) a fost incredibil de puternică. Între codificările Luminii Divine de la ceremonia Răsăritului pe munte și valul de coduri ale Sursei pe pământ, am vărsat lacrimi de-a lungul întregii meditații, cu recunoștință și activare.

Căsătoria Sacră

Căsătoria noastră Sfântă este prezentă; Îmbinarea Divină a Sinelui Superior cu Sinele Inferior ca o experiență consistentă.

Aceasta este Întruchipare; devenind Sinele Christic.

Senzațiile actuale ale păcii profunde și ale Prezenței Divine sunt o parte din această contopire.

Onorați această Iubire intensă, acest echilibru și dorința de a fi în pace.

Aveți încredere, această fază de curățare-fuziune este destul de hotărâtă și consecventă.

Visele lucide continuă să indice, atât declanșatoarele individuale, cât și pe cele colective, pentru activarea podurilor cristaline către Noul Pământ.

De aceea, aceste acțiuni sunt denumite ca atare; Intervenția Portalului Stelar dezvăluie activitățile globale ale căsătoriei alchimice Divine.

Întrupare pentru triburile Superioare Vibrațional, conștientizarea acestor frecvențe de echilibrare în trezire și introspecție pentru mulți din cei netreziți.

Schimbarea rețelelor magnetice ale Mamei Gaia, odată cu influxul Echinocțiului, afectează polii noștri magnetici personali, iar vechile polarități se separă, atât în plan intern, cât și în planul exterior.

Înclinându-se spre vânturile Solare, se poate simți, aproape, romantic perceperea Sursei, din nou, în acest mod clar.

Amintiți-vă că vibrațiile superioare dețin mai multă influență asupra realităților inferioare.

Acesta este un pasaj pentru a realiza, pe deplin, Statutul vostru de Creator al Conștiinței și pentru a elibera Lumina Nouă, cu toate darurile sale Divine pentru UMANITATE.

Pe măsură ce energiile ne transformă și ne aliniază cu pacea profundă a statutelor Christic / Cristalin / Unității, noi vom ieși din această fază de introspecție cu centre ale Inimii complet activate.

Aceasta continuă să se simtă, mai mult, ca un avatar, ca fiind aici și nefiind aici, care este reînnoita noastră conștientizare a realităților holografice.

Pe măsură ce noi Stăpânim contopirea, noi suntem capabili, ca o Unică forță unificată a Sursei, de a schimba realitățile foarte repede.

Vom face asta la Adunarea Tribului Luminii din Sedona, care va avea loc sâmbătă 14 aprilie; alăturați-vă nouă dacă puteți.

Evoluția Corpului de Lumină

Corpurile noastre de Lumină se schimbă și se extind pentru a se adapta evoluției noastre.

Sistemele Chakrelor noastre se purifică și fuzionează pentru a susține o nouă proiecție a Sinelui.

Aceste frecvențe superioare ale codurilor Sursei, care seamănă cu cea mai pură Lumină Christică diamantină cristalină pe care noi o putem aprofunda, declanșează capabilitatea ADN-ului nostru de a asculta de Sinele Superior, traiectoria superioară a Înălțării (Ascensiunii).

Odată cu influxul recent, codul Sursei declanșează Noul Pământ 5D, ca fiind o realitate palpabilă pentru toate Inimile binevoitoare.

În timpul fuzionării întruchipării, ADN-ul își amintește de crearea ulterioară a acestei linii temporale Primare, în acest moment Acum.

Viitorul Sine, Sinele Trecut, Sinele Actual, toate se unifică; acest lucru se intensifică, pe măsură ce Solaris (Soarele) activează declanșatoare puternice ale Punctului Zero.

Acest lucru se desfășoară, chiar, Acum.

Flash-urile din coloanele Ascensiunii voastre sunt reflectarea directă a activității pulsatorii a Soarelui aflată, deja, în desfășurare.

ADN-ul nostru răspunde, de asemenea, la activarea codurilor antice ale Mamei Gaia.

Mama Gaia vă amintește, Dragilor.

Ea deține tot ceea ce voi ați experimentat Aici și tot ceea ce a fost plantat Aici pentru păstrare, până la Înălțarea (Ascensiunea) voastră.

Observați cum această fază a expansiunii Corpului de Lumină se simte, oarecum, familiară, ca și plecarea acasă.

Semințele stelare și adepții își vor aminti mai multe despre călătoriile lor anterioare. Vechile stări pașnice, înțelepte, creative, fluide ale existenței.

Natura noțiunii Spațiu – Timp și a Luminii se Schimbă

Noi ne adaptăm stilul de viață, planurile, creațiile, chiar și locația noastră, pentru a ne adapta la traiectoria superioară.

Da, noi abilități apar puternic.

Focalizarea acestei Lumini Pure codificate de la Sursă, care este, de fapt, Dumnezeu care se întoarce la noi, este întruchiparea Sinelui nostru Christic, astfel încât noi să putem activa, la nivel global, podurile cristaline către Noul Pământ.

Onorați-vă Inimile, ca fiind parte a acestor Portaluri Sacre.

Lumina Nouă este ca și cum ați pătrunde într-o nouă casă.

Ați creat această casă nouă pentru a fi ideală; o partidă vibrațională ideală pentru conștiința voastră superioară.

Lucrurile vechi nu se vor potrivi, nu se vor simți bine în acel spațiu.

Emoțiile mai dense, obiceiurile, dependențele, modelele de gândire, cuvintele, activitățile și creațiile din trecut nu se vor simți bine sau nu vor arăta bine în noul spațiu.

Dorința de a curăța lucrurile ce vă aparțin, spațiile, de a schimba totul în plan fizic este o reprezentare a ceea ce se întâmplă pe plan intern și energetic.

Aplicați conștiința multidimensională la tot.

Extindeți-vă de la călătoria personală și vedeți reflecțiile metaforice despre ceea ce se întâmplă în cosmos.

Acordați-vă un moment pentru a visa, pentru a simți, pentru a crea acea experiență a liniei temporale superioare pentru voi.

Cum vă percepeți spațiul interior ideal? Ce se aliniază cu acesta și ce este bine să fie revărsat în acest Acum?

Curățarea devine mai rafinată, pe măsură ce frecvențele devin mai pure și, încă, mai constatăm o manifestare instantanee a schimbării interne.

Și singura modalitate – ca orice altceva – de a deveni mai buni în acea manifestare instantanee este practica.

Unificări Globale: Participă pentru a Asista și a Primi

Dragilor, haideți să ne concentram asupra Divinității acestui pasaj de ajustări globale.

Participați la Meditațiile de Unitate Globală în fiecare Duminică.

Răspândiți cuvântul, aceasta este co-creația noastră, a Tribului Superior Vibrațional și meditațiile devin mai puternice în fiecare săptămână.

Meditațiile globale sunt o modalitate excelentă de a vă alătura Fraților și Surorilor, în co-crearea celor mai bune rezultate pentru toți cei implicați, amplificând liniile temporale Christice 5D și îmbunătățind propria experiență a Înălțării (Ascensiunii).

Unificarea pe Luna Nouă are loc Luni, pe 16 aprilie la 04:57 (ora României – nota tr.).

Lumina devine atât de intensă câteva momente, pare că se reduce treptat.

Somnul, natura, creativitatea și simplitatea sunt binecuvântări în această fază.

Amintiți-vă că voi nu sunteți o victimă a Luminii, voi sunteți o conductă a acesteia.

Încurajați fluxul.

Susțineți-vă corpurile, pe Mama Gaia și colectivul, în susținerea acestui flux în creștere.

Fie ca toată Creația să fie binecuvântată, reînnoită și purificată în Existență Divină, prin această Lumină Divină.

Să arătăm OMenirii ceea ce este posibil odată cu Înălțarea (Ascensiunea).

În Iubire, Lumină și Serviciu Divin,
Sandra

Link original:

http://www.sandrawalter.com/crossing-the-crystalline-bridges-part-two/

Traducere:
Dida Aurelia

Pace, Lumină, Iubire, Compasiune, Serenitate și Binecuvântări Divine Tuturor!

Vă Iubesc pe Toți

https://ro.gravatar.com/didaaurelia444

https://didaaurelia444.wordpress.com/2018/04/07/traversarea-podurilor-cristaline-2/

Puteți copia și reposta acest material, cu rugămintea să publicați proveniența traducerii originale (link-urile menționate mai sus).

Mulțumesc!

Despre Lumină și Iubire

Fie ca din Inima voastră să erupă Iubire necondiționată, Fie ca mințile voastre să fie iluminate de Pace infinită, Fie ca trupul să vi se inunde cu Lumina Esenței voastre, Fie ca toți cei pe care-i atingeți în această viață, prin gânduri, cuvinte și fapte, să fie transformați de Radianța Prezenței voastre. * Richard Rudd *
Acest articol a fost publicat în Sandra Walter. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Traversarea Podurilor Cristaline *2*

  1. Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc. Așa să fie și așa este

    Apreciază

  2. Pingback: Efectele Cuantice ale Ascensiunii în Sezonul Eclipsei | Lumină și Iubire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s