Rugaciune

EU, Acum si Aici, aleg sa fiu Lumina si Iubire

12:12
Tată Ceresc, revarsă peste mine, Acum şi Aici, Iubirea pură şi infinită.
Revarsă peste mine Iubirea necondiţionată şi îndrumă-mă în calea ei.
Aminteşte-mi mereu să nu uit cine Sunt şi ce fac Aici.
Aminteşte-mi mereu să iubesc necondiţionat pe oricine îmi apare în cale.
Aminteşte-mi mereu să fiu pur/pură în tot ceea ce fac, spun şi gândesc şi să fiu echilibrat/echilibrată în fiecare secundă.
Dă-mi puterea de a fi conştient/conştientă în fiecare secundă şi de a trăi în prezent.
Ajută-mă să fiu Bunătate, Dăruire, Lumină, Pace şi Iubire.
Eu, Acum şi Aici, aleg să fiu IUBIRE.
Aleg să găndesc cu inima.
Aleg Iubirea din toată fiinţa mea şi ştiu unde să o găsesc.
În interiorul meu.
Aleg să văd toţi oamenii la fel, iar dacă se întâmplă ca cineva să mă ajute şi să mă trezească mai tare, să pot să îl iubesc la fel ca pe toţi ceilalţi.
Fiindcă, Doamne, Tu Eşti în Tot ce există şi prin Tine îmi vorbesc lucrurile, întâmplările, oamenii.
Fiecare dintre cei din jur sunt oglinda mea, iar eu Iţi Mulţumesc astăzi şi întotdeauna pentru toată Dragostea, experienţele şi Iubirea pe care le-ai revărsat asupra mea, pentru Binele meu cel mai înalt.
Aleg astăzi să merg pe drumul meu şi sunt foarte recunoscător / recunoscătoare pentru Tot ce există.
Iti Mulţumesc, Iti Multumesc, Iti Multumesc şi Te Iubesc!
Si Asa Si Este Si Aici Si Acum Si Infinit!
http://ro.gravatar.com/didaaurelia444

Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Rugaciune

  1. Minunata rugaciune.

    Apreciază

  2. multumesc mult ptru toata acesata munca si minunatele rugaciuni sa fii binecuvantata NAMASTE

    Apreciază

  3. lenuta zice:

    Multumesc pentru rugaciune! Iubire & Lumina!

    Apreciază

  4. Viorica zice:

    Multumesc din inima , pentru aceasta rugaciune in care ma regasesc.!

    Apreciază

  5. Flory zice:

    Iti multumesc pt tot ce faci ca noi sa putem ajunge mai repede,clar,si bine sa intelegem ce e cu noi peaici!

    Apreciază

  6. Tudoran Adriana zice:

    Mulțumesc foarte mult, doar am citit si mă simt waw.
    Multumesc!

    Apreciază

  7. craioveanu gheorghe zice:

    superb, ce as mai putea comenta???

    Apreciază

  8. violanda cirstea zice:

    Multumesc..

    Apreciază

  9. RAFILA KAPAS zice:

    TATAL CERESC! TIE-TI MULTUMIM ,PENTRU TOATE CATE NI-LE DAI IN ACEASTA VIATA VREMELNICA SI MAI ALES IN CEEA VESNICA,DIN ATATA IUBIRE CE -O PORTI ASUPRA NOASTRA !

    Apreciază

  10. RAFILA KAPAS zice:

    DOAMNE ! TATAL CERESC AI GRIJA DE NOI SI NE BINECUVINTEAZA LA TOT PASUL ,PRIN TOT CEEA CE FACEM ,ASTFEL SA-TI FACEM VOIA TA ,CU MULTA ,MULTA IUBIRE PENTRU TINE SI SEMENI NOSTRI!

    Apreciază

  11. Ana Marina zice:

    Iubire, Lumina si Armonie, Amin!

    Apreciază

  12. Ana Marina zice:

    Lumina, Iubire si Armonie, tuturor!

    Apreciază

  13. Marieta Buzdugan zice:

    Multzumesc mult pentru frumoasa rugaciune ! Citind-o simtzi ca esti mult mai aproape de Doamne . Mi-am permis si am scris-o pentru a ma putea ruga in fiecare zi Lui Doamne ! Esti minunata si itzi multzumesc . Doamne Ajuta-mi mie si tuturor celor ce cred in Tine si in Iubirea Ta si mai Da-i Doamne sanatate Aureliei pentru a ne mai scrie rugaciuni incarcate cu Iubire de Dumnezeu ! Itzi Multzumesc .

    Apreciază

  14. valentina zice:

    superba

    Apreciază

  15. valentina zice:

    superba rugaciune

    Apreciază

  16. SILVIA S/ zice:

    Minunat!

    Apreciază

  17. Daniela zice:

    Multumesc, multumesc, multumesc!!!

    Apreciază

  18. Daniela zice:

    Multumesc, multumesc, multumesc!!!!!

    Apreciază

  19. Daniela Wodiany zice:

    Multumesc, Multumesc, Mulrumesc!!!

    Apreciază

  20. Ion Jiom Ardelean zice:

    Asa este si asa sa fie !
    Multumesc.

    Apreciază

  21. Domnica zice:

    Doamne ajută la toată lumea.

    Apreciază

  22. Domnica zice:

    Doamne ajută la toată lumea!Multumesc.

    Apreciază

  23. Dana zice:

    Multumesc frumos.

    Apreciază

  24. Popovici Ana zice:

    Mulțumesc , toată recunoștința mea !

    Apreciază

  25. Grigoras zice:

    Multumesc cu toata finta mea amin

    Apreciază

  26. Grigoras zice:

    Multumesc cu toata finta mea

    Apreciază

Lasă un răspuns către Daniela Anulează răspunsul