Energia Solstițiului / Coridor de Transformare / Intrăm într-un Moment Magic

Diane Canfield

Binecuvântări Dragilor,

Am intrat în Portalul Solstițiului și, Acum, noi suntem acordați la Noile Energii care vin.

Astăzi am văzut un Vortex rotativ care părea a fi de culoare maro închis și care avea o mișcare rapidă de rotație.

S-a menținut câteva minute și, apoi, a dispărut.

Acest lucru mi-a arătat că lucrurile se mișcă mereu, se rotesc mereu, lucrurile se întâmplă întotdeauna, chiar și atunci când noi simțim că nu este așa.

Noi suntem, întotdeauna, actualizați în Noile Ființe Umane / Galactici care eram meniți să fim.

Am simțit activările Chakrei Coroană, încă, de acum câteva zile.

Ele apar, de obicei, pe partea stângă a capului, se intensifică și apoi dispar.

Acest lucru se va întâmpla frecvent ca și flash-uri solare, însă noi nu am mai avut astfel de fenomene de luni de zile.

De asemenea, pot apărea furtuni Geomagnetice, ca și cum n-am fi avut furtuni Geo-magnetice, încă, din luna noiembrie.

Acesta este Energia Coridorului Solstițiului.

Energia Solstițiului vine în așa fel încât intensifică actualizările și conștiința noastră.

Acest Solstițiu este foarte important, deoarece solidifică întregul an al transformărilor și le reunește în conștiința noastră.

Depinde de noi să le integrăm în cine noi suntem.

Scopul Ascensiunii este de a deveni SINELE vostru autentic și apoi de a transforma acel SINE autentic într-o Ființă Multidimensională de Lumină.

Intrăm într-un Moment Magic … acestea sunt cuvintele pe care le-am auzit pe 12/12, atunci când am pătruns în acest coridor.

Acest lucru nu înseamnă, doar, coridorul, ci și CE VA FI DE ACUM ÎNAINTE.

Ce înseamnă să fii o Ființă Multidimensională de Lumină?

Înseamnă că noi suntem capabili să trecem spre alte Dimensiuni și să devenim inter dimensionali.

Ce este necesar pentru a putea face acest lucru?

Este necesar ca toate temerile să fie confruntate, toate părțile întunecate să fie înlăturate, toată vindecarea să fie îndeplinită și ca vindecarea continuă să fie un proces în desfășurare.

Este indicat ca toate condiționările, programele și iluziile să fie îndepărtate și înlocuite din propria ființă suverană, ființa care suntem meniți să fim.

Întreaga conștiința necesită a fi amplificată și ridicată amplu.

Este benefic să nu rămânem ancorați în 3D, să o depășim, să trecem dincolo de această dimensiune.

Întreaga omenire va avea acces la acest nivel de Iluminare.

Atunci când eu am început propriul meu proces de evoluție în anul 2000, Galacticii au fost alături de mine, îndrumând-mă categoric către fiecare coridor superior, pe care să-l parcurg și când anume, ei sunt alături de mine și acum, diferența este că, acum, mă îndrumă să ghidez colectivul să parcurgă acest coridor împreună cu mine, lucrând cu mine la fiecare pas către Conștiința Superioară.

Viitorul este luminos și noi INTRĂM ÎNTR-UN MOMENT MAGIC.

Noi nu mai alergăm după Curcubeie, NOI SUNTEM CURCUBEU.

Cu Iubire, Diane

Link original:

Solstice Energy/Transformational Corridor/We Are Entering A Magical Time

Traducere:
Dida Aurelia 

Pace, Lumină, Iubire, Compasiune, Serenitate și Binecuvântări Divine Tuturor!

Vă Iubesc pe Toți

https://ro.gravatar.com/didaaurelia444

Energia Solstițiului / Coridor de Transformare / Intrăm într-un Moment Magic

Puteți copia și reposta acest material, cu rugămintea să publicați proveniența traducerii originale (link-urile menționate mai sus).

Mulțumesc!

Despre Light&Love ~ Lumină și Iubire

Fie ca din Inima voastră să erupă Iubire necondiționată, Fie ca mințile voastre să fie iluminate de Pace infinită, Fie ca trupul să vi se inunde cu Lumina Esenței voastre, Fie ca toți cei pe care-i atingeți în această viață, prin gânduri, cuvinte și fapte, să fie transformați de Radianța Prezenței voastre. * Richard Rudd *
Acest articol a fost publicat în Diane Canfield și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Energia Solstițiului / Coridor de Transformare / Intrăm într-un Moment Magic

  1. Pingback: Energiile Solstitiului – Daniel Gaucan- Spirit Liber

  2. Geta Vomir zice:

    MULTUMESC CU RECUNOSTINTA SI INFINITA IUBIRE. Geta Vomir Tel.: 0751204668 E-mail: vomirgeta@yahoo.com

    Apreciază

  3. IUBIRE LUMINA ARMONIE COMPASIUNE SI BINECUVANTARI DIVINE TUTUROR

    Apreciat de 1 persoană

  4. Pingback: Energia solstitiului de iarna – dorinapetcu33

Lasă un comentariu