Previziune Astrologică Intuitivă pentru Luna Martie 2019

Tanaaz

Luna Martie este una dintre cele mai importante luni ale anului și va aduce, pentru noi toți, un imens punct de cotitură al energiei .

Se întâmplă multe în această lună, deci sunt șanse să ne simțim împinși și atrași în multe direcții.

De asemenea, am putea avea parte de câteva surprize în această lună, deci rămâneți deschiși și urmați fluxul!

Încercați să nu vă stresați, așteptând ca lucrurile să meargă exact așa cum doriți, în loc să încercați să vă alăturați fluxului, să observați și să vedeți unde vă conduce Universul.

Toată luna Martie vom lucra cu puternicul cod numerologic 33.

Acest lucru se datorează faptului că luna Martie este a treia lună într-un an 3.

Pe data de 03 Martie, vom simți cea mai puternică expresie a acestei energii, deoarece codul numerologic pentru această zi va fi 333.

Numărul 3 reprezintă suma a ceea ce noi suntem:

Minte, Trup, Spirit

Acesta reprezintă armonia și echilibrul care se obține atunci când noi suntem în aliniament.

Numărul 3 este, de asemenea, foarte expresiv și ne încurajează să ne exprimăm adevărul, să vorbim și să comunicăm nevoile și dorințele noastre, nouă înșine, celorlalți și lumii.

Noi vom fi încurajați și sprijiniți în aceste domenii pe parcursul întregii luni Martie, iar în zile, precum 03 Martie, vom avea un imens sprijin cosmic de partea noastră, pentru a ne exprima adevărul și pentru a crea echilibru și armonie la nivelul Minții, Trupului și al Sufletului.

Pe 05 Martie vom intra în prima perioadă, din acest an, a lui Mercur Retrograd în semnul Peștilor.

Mercur va fi retrograd până la data de 28 a lunii și ne va încuraja să încetinim, să evaluăm și să pășim cu prudență, înainte de a merge mai departe.

Mercur este planeta comunicării, așa că ne confruntăm, din nou, cu tema necesității de a cerceta adânc pentru a ne exprima adevărul și pentru a înțelege ceea ce ne dorim cu adevărat.

În timpul perioadei retrograde a planetei Mercur, este foarte probabil ca toate credințele noastre să se zdruncine cumva.

Ceea ce noi am crezut că dorim să se realizeze sau ceea ce am crezut ,întotdeauna, că ne-am dorit, poate că nu mai este adevărul nostru.

Sub această energie, este posibil să ne adaptăm credințele și să descoperim un adevăr mai profund și mai semnificativ, care rezonează din interior.

Una dintre zilele cele mai critice ale lunii este 06 martie, când avem Lună Nouă în Pești și, de asemenea, mutarea planetei Uranus în Taur.

Aceasta este o zi cosmică măreață și reprezintă începutul unui măreț nou ciclu.

Luna Nouă în Pești aduce o energie foarte activă și este foarte probabil să aibă loc multe la momentul acestei Luni Noi.

Rămânând echilibrați și acordând atenție mesajelor Minții, Trupului și al Sufletului, va fi foarte important în aceste momente.

Ori de câte ori o planetă mare ca Uranus schimbă semne, ea trimite unde cosmice uriașe în Univers, unde pe care noi le simțim pe mai multe nivele.

Uranus a intrat, de curând, în semnul Taur în luna Mai 2018, rămânând până în anul 2026.

Pentru a vă ajuta să înțelegeți ce schimbări vă pot fi pregătite în aceste momente, gândiți-vă la ceea ce s-a întâmplat din luna Mai până în luna Decembrie anul trecut.

Ce teme sau lecții au fost evidențiate pentru voi? Ce schimbări majore au avut loc în viața voastră?

Este posibil ca evenimente sau energii asemănătoare să vă creeze agitație și dacă sunteți atenți, puteți începe să vedeți care sunt lecțiile pe care planeta Uranus vă încurajează să le îmbrățișați.

Pe data de 20/21 Martie avem ultima dintr-un șir de trei Super Luni.

Această Super Lună cade în semnul Balanței și ne va da un indiciu despre ceea ce urmează ca noi să completăm și să finalizăm, astfel încât noi să putem intra, pe deplin, în noul an.

Anul nou în astrologie începe o zi mai târziu, pe 21 Martie.

În această zi, Soarele intră în Berbec și începe un nou ciclu zodiacal.

În această zi este, de asemenea, Echinocțiul, când ziua este egală cu noaptea.

În Emisfera Nordică, Echinocțiul marchează începutul Primăverii, iar în Emisfera Sudică începutul Toamnei.

Această schimbare a energiei ne va pregăti pentru lunile următoare și va contribui la alimentarea viselor și a obiectivelor noastre.

Luna Martie este o lună extrem de aglomerată, cu o mulțime de urmări și multe energii cosmice.

Cea mai bună modalitate de a parcurge această lună Martie, este ca voi să vă alăturați fluxului și să aveți încredere că Universul vă va îndruma oriunde este necesar să vă aflați.

Viața poate avea niște răsturnări și transformări neașteptate în această lună, însă păstrați în memorie adevărul vostru profund și lucrați intens pentru a șterge orice credințe sau modele de gândire care au rădăcini în gândirea depășită, anacronică.

Utilizați energia acestei luni pentru a vă înălța Inima, pentru a vă înălța Mintea și Sufletul.

Rămâneți în echilibru meditând, focusându-vă în interior și nu uitați să vă reîncărcați, ori de câte ori aveți șansa.

Pentru a vă ajuta să primiți îndrumări pentru luna Martie, am creat o meditație ghidată.

În această meditație vă veți întâlni cu Ghidul vostru Spiritual și veți primi înțelepciune și cunoștințe care vă vor ajuta să asimilați schimbările și energiile acestei luni.

Meditație Cosmică – Martie 2019

Link original:

Intuitive Astrology Forecast for March 2019

Traducere:
Dida Aurelia

Pace, Lumină, Iubire, Compasiune, Serenitate și Binecuvântări Divine Tuturor!

Vă Iubesc pe Toți

https://ro.gravatar.com/didaaurelia444

Previziune Astrologică Intuitivă pentru Luna Martie 2019

Puteți copia și reposta acest material, cu rugămintea să publicați proveniența traducerii originale (link-urile menționate mai sus).

Mulțumesc!

Despre Light&Love ~ Lumină și Iubire

Fie ca din Inima voastră să erupă Iubire necondiționată, Fie ca mințile voastre să fie iluminate de Pace infinită, Fie ca trupul să vi se inunde cu Lumina Esenței voastre, Fie ca toți cei pe care-i atingeți în această viață, prin gânduri, cuvinte și fapte, să fie transformați de Radianța Prezenței voastre. * Richard Rudd *
Acest articol a fost publicat în Tanaaz și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Previziune Astrologică Intuitivă pentru Luna Martie 2019

  1. Pingback: Previziune Astrologica Intuitiva pentru Luna Martie 2019 – Daniel Gaucan- Spirit Liber

  2. Magdalena Magdalenas zice:

    Multumesc.Multumesc.Multumesc

    Apreciază

Lasă un comentariu